(P) De ce și cum trebuie achiziționate suplimentele pentru sportivi?
Realizarea exercițiilor fizice este unul dintre obiectivele pe care fiecare dintre noi ar trebui să îl îndeplinească pentru a putea ține la distanță problemele medicale. Mersul nu este suficient pentru a putea spune că am făcut mișcare ci trebuie realizate exerciții fizice pentru ca întreg sistemul muscular să fie solicitat.
Astfel de exerciții pot fi realizate și în propria locuință însă este recomandat ca acestea să fie realizate într-un cadru specializat. Motivele pentru care se recomandă ca exercițiile fizice să fie realizate într-un cadru specializat sunt multiple, câteva dintre cele mai importante fiind următoarele:
- Sala de forță este dotată cu echipamente special concepute pentru persoanele care doresc să facă mișcare. Echipamente care să poată fi utilizate în timpul exercițiilor fizice pot fi utilizate și în propria locuință însă calitatea și utilitatea acestora nu se poate compara cu a celor care pot fi utilizate în cadrul unei săli.
- În cadrul sălilor sportive există personal specializat care oferă toate informațiile de care are nevoie o persoană care dorește să realizeze exerciții fizice.
- Dispar tentațiile care îi opresc pe oameni să realizeze exerciții fizice. Din momentul în care se intră într-o sală de forță nu există altceva de făcut decât exerciții fizice.
Importanța suplimentelor pentru persoanele care realizează activități sportive
Există două categorii de persoane care realizează activități sportive. Este vorba despre categoria persoanelor care realizează astfel de activități într-un mod profesionist și cei care realizează astfel de activități doar pentru a putea face un pic de mișcare.
Pentru ca activitatea sportivă să poată fi realizată într-un mod profesionist este nevoie printre altele și de suplimente sportivi. Utilizarea unor suplimente oferă o serie de beneficii, ca de exemplu:
Îmbunătățirea performanței
Creșterea energiei este unul dintre cele mai importante beneficii oferit de către utilizarea suplimentelor pentru activități sportive. De asemenea, pentru a putea fi cât mai performant este necesar ca timpii de recuperare să fie cât mai mici. Acesta este un alt beneficiu oferit de către utilizarea unor suplimente alimentare. Cu alte cuvinte, îmbunătățirea performanțelor sportive este cel avantajul care face ca suplimentele alimentare destinate sportivilor să fie achiziționate într-o cantitate foarte mare.
Previne apariția deficiențelor nutriționale
Pentru că în timpul desfășurării activității sportive se depune foarte mult efort fizic este normal ca organismul să fie în deficit nutrițional după ce activitatea sportivă s-a terminat. O astfel de situație poate pune în pericol atât starea de sănătate cât și viitoarele performanțe sportive. Suplimentul alimentar adecvat previne apariția deficienței nutriționale ceea ce contribuie atât la menținerea stării de sănătate cât și la posibilitatea de a realiza performanțe din punct de vedere sportiv.
Mențin sănătatea mintală în parametri optimi
Pentru a putea face performanță din punct de vedere sportiv nu este suficientă o condiție fizică foarte bună. Printre altele este nevoie și de un psihic foarte puternic pentru a putea face față tuturor impedimentelor care pot apărea în drumul către performanță. Acesta este un alt motiv pentru care sportivii trebuie să ia suplimente alimentare. Acestea pe lângă faptul că sporesc performanța fizică contribuie și la îmbunătățirea sănătății mintale.
Contribuie la prevenirea bolilor cronice
Bolile pot opri drumul către performanța sportivă. Pentru ca o astfel de situație să nu aibă loc este necesară abordarea unui stil de viață sănătos. Pe lângă foarte multă mișcare, alimentație sănătoasă, odihnă, renunțarea la vicii, este necesară și utilizarea unor suplimente alimentare care să conțină substanțele de care organismul are nevoie pentru a putea funcționa la parametri ideali și pentru a ține la distanță apariția problemelor medicale.
Sfaturi pentru a cumpăra cele mai eficiente suplimente pentru activități sportive
Chiar dacă în momentul de față există foarte multe suplimente alimentare destinate sportivilor care pot fi achiziționate simplu și rapid nu înseamnă că toate sunt eficiente.
Din nefericire există și foarte multe oferte ale căror singur scop este păcălirea clienților. Pentru a nu cădea în capcana acestora achiziționarea trebuie să fie realizată ținând cont de următoarele sfaturi:
1. Cere părerea unui specialist
Înainte de a achiziționa orice tip de supliment este esențial să discuți cu un profesionist în domeniul sănătății, cum ar fi un medic, un dietetician sau un antrenor certificat. Aceștia îți pot evalua starea de sănătate și îți pot recomanda suplimentele care sunt cele mai adecvate pentru nevoile și obiectivele tale sportive.
2. Află dacă producătorul este sau nu de încredere
Alege suplimente de la producători renumiți și de încredere. Caută mărci care sunt transparente în ceea ce privește ingredientele folosite și care oferă dovezi științifice ale eficacității produselor lor.
De asemenea, este util să verifici recenziile și testimonialele altor consumatori pentru a putea afla dacă este sau nu oportună achiziționarea produsului.
3. Achiziționează doar produse certificate
Optează pentru produse care sunt certificate de organisme care se bucură de un nivel foarte ridicat de credibilitate. Aceste certificări garantează că produsul conține exact ingredientele listate pe etichetă și nu conține substanțe interzise sau dăunătoare.
4. Etichetele trebuie să fie analizate cu maximă atenție
Citirea atentă a etichetelor este crucială. Asigură-te că înțelegi ce conține fiecare supliment și în ce doze. Fii vigilent la aditivi, coloranți artificiali sau alte ingrediente care pot fi inutile sau dăunătoare.
În cazul în care pe etichetă există informații pe care nu le înțelegi trebuie să te documentezi mult mai bine pentru a putea înțelege în totalitate informațiile prezente pe eticheta produsului pe care dorești să îl achiziționezi.
5. În procesul de achiziționare nu trebuie ținut cont de ofertele miraculoase
În piața suplimentelor destinate persoanelor care realizează diverse activități sportive există oferte care prezinta situații false.
Cu toate că la nivel teoretic sună foarte bine trebuie evitate astfel de oferte pentru că nu doar că ne păcălesc din punct de vedere financiar ci ne pot vinde produse care pot fi dăunătoare pentru sănătate.
6. Nu achiziționa produse care pot fi dăunătoare în contact cu medicamentele pe care le iei
Oricât de bine ar suna o anumită ofertă sau oricât de multă nevoie ai de un anumit supliment alimentar nu trebuie să îl achiziționezi în cazul în care pot apărea reacții adverse ca urmare a intrării în contact cu medicamentele pe care le utilizezi în mod frecvent.