(P) Cum a devenit Texas Hold’em atât de popular?
Texas Hold’em este, fără doar și poate, cea mai populară versiune a jocului de poker la nivel mondial. Deși are o istorie de aproximativ o sută de ani, Texas Hold’em a reușit să depășească versiuni mai vechi ale jocului și în acest moment este răspândită la nivel mondial.
În plus, principalele evenimente din lumea pokerului au la Main Event tot Texas Hold’em, versiunea fiind preferată atât de începători cât și de cei din categoria High Roller.
Pokerul a fost dintotdeauna un joc popular, însă Texas Hold’em a fost versiunea care i-a adus aprecierea la nivel mondial și a dus totul la un nivel nou. De ce este însă atât de populară? În primul rând, formatul jocului face ca norocul să conteze tot mai puțin atunci când joci Texas Hold’em. În aceste condiții, spiritul competitiv al oamenilor este stârnit la maxim, iar jocul este mai degrabă unul de abilități decât unul de noroc. Cu strategia potrivită, jucătorii reușesc să își creeze un avantaj în fața adversarilor.
Tocmai din acest motiv sunt oameni care alocă mult timp studiului. Ei analizează cu atenție ce trebuie să facă pentru a se juca la nivel maxim. Se studiază modul în care trebuie jucate anumite mâini, strategiile potrivite, cum trebuie dozate pariurile, iar la un nivel de top sunt studiați inclusiv adversarii. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării, ceea ce face ca pokerul să fie considerat tot mai mult un sport decât un joc de noroc. E nevoie de antrenament, de pregătire și de strategii pentru a avea succes.
Cui se datorează ascensiunea Texas Hold’em?
Un merit în popularitatea pe care Texas Hold’em o are le revine și organizatorilor World Series of Poker, cel mai mare eveniment de acest gen din lumea pokerului. Încă de la a doua ediție, Main Event-ul a fost disputat într-o versiune de Texas Hold’em, iar astfel interesul a crescut. Pe măsură ce WSOP s-a dezvoltat de la an la an și a atras tot mai mulți jucători, la fel a crescut și popularitatea Texas Hold’em.
Fără niciun dubiu, un mare merit îi revine și lui Chris Moneymaker. Acesta a devenit campion la Main Event-ul WSOP din 2003 după ce a obținut calificarea.
într-un satelit online. Poate în zilele noastre nu pare ceva neobișnuit, însă în urmă cu 20 de ani, când Internetul era abia la început, acest lucru părea cu adevărat incredibil, mai ales că el a plecat acasă cu un cec în valoare de 2.5 milioane de dolari.
Din acel moment, popularitatea Texas Hold’em a devenit uriașă, astfel că numărul jucătorilor înscriși la WSOP a crescut considerabil de la an la an. Povestea unui contabil din Tennessee, așa cum era Moneymaker, care a obținut calificarea într-un satelit online de 40 de dolari și a obținut un premiu uriaș, stârnește ecouri și în zilele noastre.
Pokerul online – un factor decisiv în creșterea rapidă a popularității jocului
În ultimele două decenii, dezvoltările tehnologice au dus la apariția multor platforme de poker online, unele din ele licențiate și în România, așa cum este 888poker, unul dintre pionierii industriei, fondat în 2002. În cele peste două decenii de istorie, acest operator a inovat în mod constant, astfel că foarte mulți dintre iubitorii de poker din România accesează această platformă pentru a juca Texas Hold’em și Omaha pe o platformă sigură și legală 100% sau pentru a citi o mulțime de materiale dedicate pokerului în secțiunea de blog.
Investițiile masive făcute în inovații și promovarea jocului au contribuit și ele la popularitatea Texas Hold’em. Cei mai buni operatori oferă și alte versiuni ale jocului, însă tot Texas Hold’em este piesa de rezistență. În plus, apariția operatorilor online a făcut ca jocul să fie accesibil tuturor. În mediul online mizele pentru jocuri cash ori turnee sunt potrivite indiferent de buget, în așa fel încât distracția să fie accesibilă oricui. Iar adesea sunt organizate și turnee freeroll, fără taxă de participare, tocmai bune pentru cei care nu doresc să aloce sume de bani, dar vor să se distreze și să lupte pentru premiile puse în joc.
În plus, Texas Hold’em este prezent și în numeroase filme și seriale de top. Un exemplu este cel din seria James Bond, Casino Royale, în care agentul 007 joacă împotriva lui Le Chiffre. Scena de Texas Hold’em este una dintre cele mai cunoscute și apreciate, mai ales că miza pusă în joc era considerabilă. Când vine vorba de producții TV, despre Texas Hold’em se fac referiri în How I Met Your Mother, Friends ori The Simpsons.
În plus, actori și sportivi cunoscuți sunt și ei pasionați de Texas Hold’em. Dintre fotbaliști, cei mai cunoscuți care practică această versiune a pokerului sunt Gerard Pique, Cristiano Ronaldo și Neymar. Primul a obținut chiar premii considerabile din poker, fiind foarte talentat. În schimb, actori ca Leonardo DiCaprio, Ben Affleck, Matt Damon și Tobey Maguire au și ei o mare pasiune pentru această versiune a jocului. Avantajul este că abilitățile contează mult, ceea ce îi impulsionează pe oameni – indiferent de categoria socială din care fac parte, să-și depășească limitele și să încerce să devină mai buni de la un joc la altul.