(P) Ce avantaje ai dacă alegi brățări sau alte bijuterii din aur de calitate

Publicat: 31/05/2024 | 14:28

Nu există om care să nu fie fascinat de podoabele din metale prețioase. Dacă argintul era mult mai apreciat acum câteva sute de ani, acum aurul se pare că este în topul preferințelor. 

Desigur, argintul este mult mai versatil și mult mai ieftin. Însă aurul reprezintă, pe lângă un metal extrem de frumos, și o investiție cât se poate de profitabilă. Bijuteriile, mai ales cele din aur, sunt un simbol ale bogăției, statutului, frumuseții.

Chiar și în povești rochiile prințeselor sunt țesute cu fire de aur. Sau, pentru a marca frumusețea, povestitorii spuneau că un anume personaj avea părul ca de aur.

Totuși, revenind în lumea reală, acest metal în regăsim în brățări delicate, coliere opulente, cercei eleganți. Și, așa cum spuneam, aurul este acel material care nu se va deprecia în timp, având o mulțime de avantaje.

Caracteristici avantajoase ale aurului de calitate

Nu ar trebui să ne gândim de două ori atunci când decidem să cumpărăm piese din acest metal. Beneficiile aurului sunt foarte multe, fiind preferatul multora dintre noi.

Mai mult, acum este relativ ușor să cumperi bijuterii din aur, magazinele tip “Bijuteria” fiind la tot pasul. Aurul are un prim avantaj al rezistenței. Datorită compoziției sale chimice aurul este un metal rezistent la coroziune și oxidare.

Asta înseamnă că bijuteriile din aur își păstrează aspectul o lungă perioadă de timp. De asemenea, ar trebui să știi că este cel mai dens mental existent. Asta îl face o investiție, valoroasă, cum am specificat.

Având aur în casă, în situații dificile, poate fi un real ajutor. Acestui metal îi crește mereu valoare, așa că o piesă cumpărată acum 10 ani, poate valora poate mai mult acum. Poate fi lăsat inclusiv moștenire. Să nu uităm și că aurul este hipoalergenic.

Persoanele cu piele sensibilă îl pot purta, chiar și copiii mici. De fapt, este un obicei des întâlnit la noi că la micuți să se fac cadou la botez aur. Pentru fetițe se oferă cercei, o bratara din aur alb 18K sau galben, ori un lănțișor. Băieții pot primi brățări sau sau lănțișoare.

Din câte tipuri de aur poți să alegi?

Din credință populară știm că aurul este doar galben. Și până acum ceva timp, dar aceasta este singură culoare pe care o știam. Acum însă, putem avea mai multe nuanțe, în funcție de metalele cu care este amestecat.

Aurul galben este, așadar, cel clasic. Pentru a păstra acea strălucire a aurului pur, cel galben conține cupru și argint. Însă mai avem și aurul alb, obținut prin amestecarea aurului cu metale albe.

Acestea sunt nichelul sau paladiul, care îi dau aurului aspect similar platinei. În ultimii ani este în tendințe aurul roz. Conține o cantitate mai mare de cupru, care îi dau acea culoare distinctivă. Multe femei mai romantice îl preferă pe acesta.

Pe lângă culori, să nu uităm și de carataj. Da, aurul are ca sistem de măsură caratul notat cu K care indică puritatea metalului. Aurul pur este de 24k, dar este prea moale. Pentru a fi mai rezistent, trebuie amestecat cu alte metale.

Cea mai populară alegere este aurul de 18k, care conține 75% aur pur. Este folosit adesea la bijuteriile de înaltă calitate. Pentru cei care doresc aur, dar pe un buget mai mic, aurul de 14k este o opțiune bună. Acesta conține 58,3% aur pur.

Ce îți oferă fiecare tip de aur

Cum spuneam, prin combinarea cu diverse alte metale, poți obține culori diferite de aur. Desigur, alegerea ține de preferințele personale, de stilul de viață sau alte considerente. Aurul galben este cel clasic, cunoscut de toată lumea.

Regii purtau piese din aur galben, bijuteriile aztece erau confecționate din acesta și așa mai departe. Este cel mai ușor de găsit, existând o mulțime de bijuterii din aur galben.

De asemenea, să nu uităm că aurul galben se întreține cel mai ușor, deoarece nu necesită placare pentru menținerea culoarea. Dacă dorești însă o podoabă elegantă, modernă, ar trebui să alegi aurul alb.

Pentru a-i intensifica strălucirea și a-l proteja de zgârieturi este placat cu rodiu. Însă întreținerea lui este mai anevoioasă. Aurul alb este popular pentru inelele de logodnă sau pentru pentru verighete.

Poate fi purtat alături de argint, fără a crea discrepanța între culori. În tendințe acum avem însă aurul roz, perfect pentru femeile romantice, care-și doresc o culoare mai caldă. Aurul roz,datorită conținutului ridicat de cupru, este mult mai rezistent.

Dacă știi că porți frecvent aceste bijuterii, aurul roz este ideal. Totuși, anumite persoane pot fi sensibile la cupru. În cazul lor nu este cel mai indicat tip de aliaj.

Cum să alegi tipul potrivit de aur

Desigur, culoarea sau caratajul pot fi factori decisivi în acest sens. Totuși, aurul mai poate fi ales și în funcție de buget sau stilul adoptat. Dacă preferi un look atemporal, aurul galben este cel cu care nu dai greș.

Este o opțiune ideală pentru multe ținute. În funcție de carate și complexitatea bijuteriei, va fi stabilit și prețul. Cum specificam mai sus, tinerii sau cei care doresc un look modern, aleg aurul alb.

Acesta poate fi combinat în mod deosebit cu pietrele prețioase, inclusiv diamante. O persoană care preferă ținutele diafane, va alege aurul roz, în schimb. Prețurile, la fel ca și în cazul celui galben, sunt diferite în funcție de aspectele enumerate.

Verdict final asupra bijuteriilor din aur

Indiferent de ce alegere facem, podoabele din aur sunt o investiție valoroasă. Ne vom bucura o viață întreagă de frumusețea și măiestria acestor piese.

Și pentru a fi siguri că am făcut cea mai bună alegere, a cunoaște detaliile deja prezentate, reprezintă un plus. Aurul este și va fi mereu o adevărată comoară, așa că nu ezita să investești!