Ozana Barabancea a slăbit spectaculos și este tare mândră de noua ei siluetă. Vedeta a ajuns să cânntărească 71 de kilograme, însă nu vrea să se oprească aici, greutatea ideală la care vrea să ajungă este 65. Și-a făcut apariția pentru prima dată la TV, după ce a slăbit spectaculos și a dezvăluit cum a ajuns să arate atât de bine, dar și sacrificiile pe care le-a făcut.
“Acum am 71 de kilograme, vreau să mă opresc la 65 dacă o să-mi stea bine, dacă nu o să mai punem două, trei, să vedem. Nu am avut cum să mă opresc doar la operația de micșorare a stomacului pe care am făcut-o. Am fost la o clinică, în Turcia, am fost internată acolo, o clinică foarte bine cotată și am fost foarte impresionată cât de stricți sunt la master detox. Am băut sucuri de frunze, de ierburi, de iarbă de grâu încolțit. Nu a fost deloc ușor primele trei zile. Singurul lichid pe care îl puteam bea a fost o supă clară, în care aruncam niște condimente.
Nu aveam voie cu bijuterii din aur, farduri, parfum, cafea, ceai. Acest tratament se face șapte zile, eu am făcut doar trei. Nu puteam să mă țin pe picioare. Alergam în fiecare zi, făceam înot, aquagym și saună. După operație am vrut să plec cu stomacul acasă.
Primul gând a fost să merg în pelerinaj la Istanbul, pentru că acolo sunt foarte multe centre creștine și așa am îmbinat. Prima dată, încă de la recepție mi-au dat două shot-uri cu ghimbir și lyme. Totul se face sub supraveghere medicală. A patra zi am simțit că sunt amețită. Pentru două persoane se plătește 1200 de euro, timp de șapte zile și ai totul inclus, în extrasezon.
În prima zi m-am speriat. Când am intrat în cameră, am crezut că sunt într-un film SF. Nu a fost plăcut să ai crampe, dar în 20 de minute am simțit că renasc. După acest tratament, trebuie să ai grijă la alimentație, să continui cu sport, asta e recomandat. Vreau să fiu frumoasă!”, a mărturisit Ozana Barabancea.