Ozana Barabancea, pe masa de operații din nou, după ce a slăbit 40 de kilograme: “Mă ocup de sănătatea mea”
Cu câteva săptămâni înainte să se împlinească un an de la operația de micșorare a stomacului, Ozana Barabancea a dezvăluit că va ajunge din nou în sala de operații. Nu, din fericire, nu este vorba despre probleme de sănătate. Jurata de la “Te cunosc de undeva!” vrea “să își tuneze” corpul, care seamănă pe zi ce trece cu al unei zeițe.
Citește și: Ozana Barabancea e piele și os! Cele mai noi fotografii cu vedeta Antenei
La 49 de ani, talentata artistă pare deschisă să își facă o operație estetică, așa că, nu este exclus ca în viitor să ajungă pe masa de operații a medicului estetician. De altfel, mărturisirea a făcut-o chiar ea în cadrul unui interviu oferit recent. Ea a spus clar zonele pe care le vrea operate.
“Eu încă nu am un an de la operație. Eu sunt foarte bună de carne. Probabil o să-mi fac niște intervenții în partea superioară a corpului. Eu simt că întineresc, dar vârsta își spune cuvântul. Important este să îmbătrânești frumos. S-ar putea să-mi fac o intervenție la nivelul sânilor. Port un corset foarte bun.”, a spus Ozana Barabancea pentru viva.ro.
Vedeta a dezvăluit că poartă un corset special. Vă reamintim că după ce și-a tăiat stomacul, Ozana Barabancea a început să mănânce mult mai sănătos, să urmeze o dietă chiar și face mult sport.
“Stilul meu de viață e ordonat. Beau foarte multă apă. Încerc să merg la sală de 3-4-5 ori pe săptămână. El mă ajută să am un tonus minunat. Trebuie să fac și masaj. Pielea îmi răspunde destul de bine. Savurez orice mâncare. Important e să nu mă prindă masa cu gândul în altă parte. Nu avem plăceri vinovate. Când am timp gătesc. Acum, sinceră să fiu am pe cineva care mă ajută. Îmi mai iau și de la supermarket când sunt în viteză.”, a mai mărturisit Ozana Barabancea în cadrul aceluiași interviu.
Jurata de la “Te cunosc de undeva!” va împlini 50 de ani pe 20 august.
Ozana Barabancea, mesaj motivațional despre o viață sănătoasă
Pornind de la exemplul său, jurata de la “Te cunosc de undeva!” a transmis câteva gânduri prin care speră că mulți vor alege să se îndrepte către sălile de sport și o viață mai liniștită.
“Cum să mă las de sport??? Departe de a fi obsesie, dar perseverez pentru că este noul meu mod de viață! Decât să fac alte prostii, mai bine mă ocup de sănătatea mea! Azi beau apa cu ghimbir și lămâie! Și mă hrănesc corect, gândesc frumos și iubesc, binecuvântez!”, a scris în urmă cu câteva ore pe Facebook vedeta.
Câte kilograme are Ozana Barabancea în prezent
Vedeta are 72 de kilograme și, la o înălțime de 1,71m, ea își dorește să mai dea jos încă cinci kilograme. Abia atunci, spune Ozana Barabancea, lupta cu kilogramele în plus se va încheia. Și atunci va putea purta rochia de la aniversarea de 30 de ani. Anul trecut, atunci când a făcut operația, avea mai mult de 110 kilograme.
Citește și: Şi-a micşorat stomacul, iar acum a dezvăluit ce dietă urmează. La ce alimente a renunţat Ozana Barabancea
Ozana Barabancea, transformare radicală după ce și-a tăiat stomacul
Ozana Barabancea și-a făcut o intevenție de micșorare a stomacului pe 20 iunie 2017. Cu ajutorul unei diete și mult sport, artista a slăbit peste 40 de kilograme.