Au trecut 20 de ani de când jurnalistul Ovidiu Ohanesian a fost răpit în Irak la data de 28 martie 2005, împreună cu cameramanul Sorin Mișcoci și colega sa de breaslă, Marie Jeanne Ion. Dezvăluirile, făcute în podcastul ”Altceva”, sunt cu adevărat cutremurătoare, iar mărturisirile lui Ohanesian din perioada în care a fost ținut ostatic în Bagdad șochează cu adevărat.
Ovidiu Ohanesian și ceilalți doi colegi de-ai săi au fost ținuți în captivitate vreme de 55 de zile, timp în care au trecut prin momente cumplite. Ulterior, au fost eliberați cu ajutorul autorităților române, printr-o operațiune care nu a fost deloc ușoară.
Toată povestea a fost destul de controversată, presărată cu multe secrete și mister. Ovidiu Ohanesian a scris și două cărți despre experiența terifiantă, “Amintiri din portbagaj. Din culisele unei diversiuni. Răpirea din Irak” și “Afacerea Răpirea din Irak”. Astăzi, jurnalistul rememorează acele momente terifiante, care l-au marcat și își deschide sufletul în ediția specială din cadrul podcastului Altceva cu Adrian Artene.
Jurnalistul a trecut prin momente greu de imaginat. A stat într-o groapă, încătușat, iar acolo a fost nevoit să învețe cum să își desfacă singur cătușele, folosind o sârmă din perete.
“E o problemă care ține de psihicul fiecăruia. Am scris despre asta, mi-am lua prea mult timp să vă povestesc cum era într-o groapă de patru metri lungime, doi metri lățime și 1,6 metri înălțime. Nu pot să vă spun ce era acolo, pe timp de vară, în Irak. Am scris lucrurile astea, le-am scris minut cu minut, ce s-a petrecut acolo, dar am rezistat fiindcă nu aveam mare lucru de pierdut. Eu nu am averi, nu am familii, nu am copii, interese. Cu cât ai mai puțin de pierdut, în viață, cu atât reziști mai bine.
Când începi să te gândești la toate alea pe care le ai de pierdut, te prăbușești, întâi psihic și după aceea și fizic. În rest, nu aș putea să povestesc într-un timp atât de scurt cum a fost acolo, ce mizerie, ce presiune, ce înseamnă să stai sub arme cu niște străini pe care nu îi înțelegi. Eu am stat două săptămâni în cătușe, dedesubt, putrezind într-un trening de plastic și am învățat să deschid cătușele, că nu mai puteam. Nevoia te învață, am scos o sârmă din perete și am desfăcut cătușele. Sunt multe lucruri, mult mai îngrozitoare, care s-au petrecut în perioada asta scurtă de timp”, a dezvăluit Ovidiu Ohanesian.
Conținutul „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit și pe conturile de Facebook, Instagram, Tik Tok, dar și pe grupul de WhatsApp.