Jurnalistul Oreste Teodorescu a fost audiat luni dimineaţa, timp de o oră, la DIICOT Ploieşti. Acesta a afirmat că nu are nicio legătură cu dosarul de trafic de droguri în care a fost audiat ca martor şi a anunţat că va da în judecată publicaţiile şi jurnaliştii care au scris că s-a drogat. (CITEȘTE ȘI: FINUL CELEBRU AL LUI TRAIAN BĂSESCU, FILMAT CU ”AMANTA” LA UN HOTEL DIN BUCUREȘTI!)
UPDATE: Oreste a revenit cu o postare pe Facebook, unde vorbeste despre intalnirea cu anchetatorii DIICOT: „Am fost in aceasta dimineața la DIICOT Ploiești fiind citat ca martor! Încă de la început, procurorul de caz și ofițerul judiciar mi-au precizat ca informațiile eronate apărute in spațiul public cum ca mi s-a percheziționat casa, ca am cumpărat droguri de 1000 de euro și alte bazaconii nu provin de la ei, motivând ca dacă ar fi fost așa, m-ar fi citat sau chiar reținut ca suspect!
Mi s-au arătat patru fotografii ( trei bărbați și o femeie) și am fost întrebat dacă cunosc aceste persoane. Am precizat ca nu am nici o legătura cu acest caz, nu cunosc niciuna dintre persoanele indicate, nu am nici o legătura personală cu niciuna dintre persoanele publice din dosar, nu ma droghez, nu am consumat substanțe interzise.
Mi s-a precizat ca odată semnată aceasta declarație, prezenta mea in acest dosar nu mai este necesară!
Acum, întrucât in spațiul public au fost comportate minciuni grosolane, menite sa îmi prejudicieze dreptul la imagine, credibilitatea profesională și socială, alterarea relațiilor de familie și promovarea unui climat de neîncredere publica in ceea ce privește afirmațiile mele, voi acționa in instanța pe toți cei care se fac vinovați de aceste fapte, solicitând pagube morale și materiale!
La ieșirea de la DIICOT am răspuns tuturor întrebărilor jurnaliștilor, in speranța ca vor publica integral depoziția mea! Astept ca cei care au preluat și multiplicat minciunile grosolane despre mine, sa dea dezmințiri direct proporționale!”
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
„Am fost chemat prin citație pe data de 12 iulie, în calitate de martor. Nu am putut să vin pentru că am fost într-o tabără în Delta Dunării. Nu am nicio legătură cu persoanele implicate în acest caz. Nu am relații, nici personale, nici sociale, nici de prietenie cu persoanele publice chemate în acest caz, cu excepția lui Răzvan, pe care l-am avut invitat în emisiune la Noaptea Târziu în 2000.
Procurorul DIICOT şi ofiţerul de la poliţia judiciară mi-au confirmat că nu au trimis nicio informaţie din acest dosar în spaţiul public. Mă interesează de ce voi, colegii mei de breaslă, aţi colportat informaţii menite să îmi lezeze imaginea. Cum că mi-ar fi fost percheziționată casa, că am fost de săptămâna trecută la DIICOT, că am cumpărat droguri. Voi da în judecată pe toţi cei care mi-au lezat imaginea publică”, a declarat jurnalistul„, a declarat Oreste.
Oreste Teodorescu s-a prezentat luni, 16 iulie, la sediul DIICOT Ploiești, unde a fost audiat în dosarul “Droguri pentru vedete”.
Întrebat de jurnaliști în ce calitate este citat a răspuns jovial: „După, după, după vorbim.. Am să vă răspund tuturor întrebărilor dar după ce ies, ca să am ce să vă spun..”
Oreste a și postat pe pagina de socializare, încă de săptămâna trecută, un mesaj după aflarea veștii că va fi audiat. Ironic acesta a scris: „Hai că au pitrocit-o mult…
În 2003, când îl torpilam cu același aplomb pe Adrian Nastase, am fost chemat la audieri la Parchet fiind suspectat ca am întreținut raporturi cu minore din Republica Moldova. Presa obedientă a titrat atunci că sunt locotenentul lui Nuțu Cămătaru…”