Oreste nu crede ca Teo Trandafir va aduce ceva in plus in politica
Fostul coleg de la Antena 1 al noii candidate PDL pentru Camera Deputatilor crede ca este nevoie de mai multe persoane pentru ca in Romania sa se intample cu adevarat ceva bun.
„Nu, nu cred ca ar aduce ceva in plus. Nu cred, un singur om nu poate schimba decat propria lenjerie, politic asa sa fac o metafora, dar mai mult decat atat, nu”, a declarat Oreste pentru realitatea.net.
Prezentatorul de la B1 TV este circumspect in ceea ce priveste perioada de timp pe care Teo o va petrece in acest domeniu. „Eu chiar am citit in presa ca si-ar fi declinat intentia asta public, dar ar trebui sa tina cont ca au mai fost vedete de acelasi rang cu ea care au zgariat portile politicii si au plecat mai mult sau mai putin sifonate de-acolo – Florin Calinescu, Luminita Anghel – nu au performat in politica, dimpotriva”, a precizat.
„Are atuuri, poate vorbi frumos, poate avea retorica, poate avea un discurs articulat si inteligent, are sarm si notorietate la public, dar atata timp cat in Romania politica se face in sistem de clanuri mafiote, nu sunt altceva decat familii de interese, un om chiar animat de cele mai bune intentii de unul singur pe-acolo e un ratacit, n-are nicio parghie de putere”, a completat el.