Orașul Siret din Suceava a fost închis, din cauza numărului mare de cazuri COVID-19
Situație îngrijorătoare în nordul Moldovei! Orașul Siret, din Suceava, a fost închis din cauza numărului mare de cazuri COVID-19. Din primele informații, se pare că rata infectărilor a depășit șapte cazuri la mia de locuitori a orașului.
Prima măsură, după anunțarea închidereii orașului Siret, a fost aceea de a anula activitatea baruruilor restaurantelor și cafenelelor. De asemenea, elevii vor urma orele online.
Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a declarat că mai multe școli din orașul Siret, județul Suceava, intră în scenariul roșu.
„Noi am avut astăzi o ședință a Comitetului Județean Pentru Situații de Urgență, am ținut cont de contextul epidemiologic actual la nivelul județului Suceava, dar și la nivelul orașului Siret unde avem o rată de infectare de 7,69 la mia de locuitori, de infrastructura locală, de particularitățile locale, de resursele umane ale fiecărei unităție de învățământ în parte, de propunerile Consiliilor de Administrație ale unităților de învățământ dar și de avizul Direcției de Sănătate Suceava”, a declarat prefectul de Suceava potrivit Antena 3.
Mai mult decât atât, prefectul județului, Alexandru Moldovan, a mai precizat că la activitățile în aer liber oamenii pot participa doar cu masca de protecție.
„Am suspendat la nivelul orașului Siret activitățile din domeniul HORECA, dar și al operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor în interiorul clădirilor Totodată, la nivelul localității Siret, toate manifestările și activitățile cu publicul desfășurate în aer liber, permise de legislația actuală, se vor desfășura cu obligativitatea purtării mijloacelor de protecție”, a adăugat el.
Alexandru Moldovan a mai ținut să specifice public că două dintre unitățile de învățământ din orașul Siret, județul Suceava, au intrat în scenariul roșu.
„În ceea ce privește scenariile de funcționare din unitățile de învățământ, două unități de învățământ au trecut în scenariul roșu”, a mai declarat Alexandru Moldovan.