Orașul din România în care nu există asistați social. Motivul pentru care taxele și impozitele nu au crescut în ultimii 7 ani
Un oraș din România a atras atenția tuturor în momentul în care la finalul anului 2022 a devenit unul fără asistați social și cu taxe și impozite foarte mici. Primarul a reușit să descopere cea mai bună metodă pentru a le oferi cetățenilor săi un loc decent în care să locuiască.
Cu siguranță mulți români se gândesc de două ori acum și speră că vor reuși vreodată să se mute în orașul în care taxele și impozitele sunt destul de mici. Meritul pare a fi al primarului care se îngrijește de cetățenii săi și are o mulțime de planuri pe care nu ezită să le pună în practică.
Care este orașul în care nu există asistați social
În Timișoara, mai exact într-o localitate de lângă oraș, există un primar care face tot posibilul pentru a obține tot felul de fonduri europene pentru localnicii din zonă. Acesta nu se teme să muncească pe brânci și să petreacă ore în șir la birou, dacă, în cele din urmă, se poate mândri cu rezultatele sale.
La finalul anului trecut, bărbatul a explicat faptul că nicio persoană din localitatea sa nu a avut nevoie de un ajutor social, deoarece există locuri de muncă pentru toată lumea. Ba mai mult decât atât, Fravius Roșu, căci acesta este numele său, a reușit performanța de a nu mări taxele și impozitele din 2016 și până în prezent.
“De când sunt primar, nu am mărit niciodată taxele şi impozitele, ba chiar am micşorat coefiecienţii pentru persoanele juridice, iar asta a adus bani la bugetul local. Să vă dau un exemplu: Am reuşit să aducem, pe raza comunei, un centru logistic, care anul acesta va plăti la bugetul local, un impozit de 4 ori mai mare decât au plătit anul trecut, toate persoanele juridice din localitate”, a explicat primarul comunei Şag, Flavius Roşu, potrivit sursadevest.