Nu doar facturile le dau bătăi de cap românilor. De data aceasta, cetățenii unui oraș sunt disperați, pentru că furnizarea apei le-a fost restricționată, din cauza consumul crescut din ultima perioadă. Mai mult decât atât, unii dintre locuitori primesc apă o dată la trei zile.
Pentru că a fost înregistrat un consum crescut de apă în această perioadă, o companie care se ocupă cu furnizarea apei în județul Mureș a anunțat că aceasta este restricționată. În acest sens, persoanele care stau în Reghin primesc apă în timpul zilei, iar cei de la Câmpie, adică în zona de la Voiniceni către Sărmaș – Râciu, primesc o dată la trei zile.
Vezi și ANUNȚ IMPORTANT PENTRU ROMÂNI! CE SE ÎNTÂMPLĂ CU FACTURILE LA ENERGIE ELECTRICĂ ȘI GAZE DIN TOAMNĂ
Pe de altă parte, și locuitorii din zona Livezeni s-au confruntat cu această restricție, după ce rezervoarele de apă s-au epuizat. În mare parte, potrivit informațiilor, apa ar fi consumată în cantitate mare pentru udarea gazonului, grădinii sau pentru a umple piscinele. Astfel, este vorba despre utilizarea apei în alte scopuri decât cele casnice.
”Recomandările și rugămințile și apelurile noastre către consumatori este să fie raționali în consumul de apă! În zona de Câmpie, adică în zona de la Voiniceni către Sărmaș – Râciu și în zona Reghin se furnizează apa după un program, adică restricționat. În zona Reghin, pe timpul nopții este sistată furnizarea pentru a se reumple bazinele de acumulare, iar în zona de Câmpie se furnizează cu o frecvență din 3 în 3 zile”, precizează purtătorul de cuvânt al Companiei, Nicu Tomulețiu, arată g4media.ro.
Mai mult decât atât, compania respectivă a și transmis un comunicat pe pagina oficială, referitor la modul de desfășurare a furnizării apei, pentru zilele trecute.
”A. Sistem Bistra:
1. În data de 30.06.2022, între orele 11:00-23:00, în următoarele localităţi:
– Sebeş, Fiţcău, Aluniş, Lunca Mureşului şi Bistra Mureşului;
2. În data de 01.07.2022, între orele 11:00-23:00, în următoarele localităţi:
– Maioreşti, Morăreni, Bistra Mureşului şi ldicel Padure;
3. În data de 02.07.2022, între orele 11:00-23:00, în următoarele localităţi:
– Pietriş, Brâncoveneşti, ldicel Pădure şi Bistra Mureşului.
B. Sistem Reghin:
În perioada 30.06.2022-04.07.2022, presiunea apei potabile va fi scăzută în localităţile alimentate din sistemul Reghin – Petelea, Gornești, Solovăstru, Fărăgău, Ideciu de Jos, Gurghiu, Voivodeni, Breaza, Batoș, Suseni, Lunca, Beica de Jos si Reghin”, se arată într-o parte din comunicat.
Sursă foto: Pixabay