Orașul cu peste două milioane de locuitori unde morții uciși de coronavirus dispar. Cadavrele zac pe străzi și pe podelele spitalelor. VIDEO
Orașul Guayaquil din Ecuador este în prezent unul dintre cele mai afectate orașe din lume de noul coronavirus. Autoritățile locale au fost luate prin surprindere, iar dovada o fac zecile de cadavre abandonate pe străzi și sutele de pacienți care așteaptă să fie internați și par că sunt aproape să își dea duhul. Mulți dintre ei mor, iar rudelor le este imposibil să îi găsească.
Atunci când bătrânul Flavio Ramos a fost dus, într-un cărucior cu rotile, în camera sa de spital, starea sa era atât de proastă încât abia era conștient și nu putea respira, scrie CNN.
Fiul său, Arturo, care îl conducea, a putut să vadă, însă, cadavrele abandonate pe holurile spitalului. Doi morți zăceau pe podea. Nimeni nu s-a ocupat să mute cadavrele, iar până a doua zi, numărul morților din salon crescuse deja la trei.
Un peisaj dezolant
A trecut o lună de atunci, iar familia lui Flavio Ramos încă nu a reușit să îl înmormânteze. Nu pentru că nu vor să facă asta ci pentru că la puțin după moartea sa, spitalul „i-a pierdut” cadavrul. În vârstă de 55 de ani, bărbatul este doar o altă victimă a COVID-19 în Guayaquil, locul uneia dintre cele mai dure epidemii de coronavirus din lume.
Încă de luna trecută, orașul portuar cu trei milioane de locuitori a devenit, practic, o imensă morgă. Mai multe clipuri filmate arătau morții aruncați pe străzile sale au devenit virale pe rețelele sociale. După ce morgile și casele funerare au ajuns depășite de numărul mare de morți, multe familii și-au lăsat morții pe străzi, de teama infectării și din cauza mirosului.
Poveștile medicilor
Medicii povestesc că oamenii bolnavi ajungeau în număr mare la spital, mureau foarte repede, iar în scurt timp morgile nu au mai făcut față. Spitalele au rămas și fără saci mortuari, așa că cadavrele erau lăsate, pur și simplu, pe podea pentru că medicii nu aveau unde să le mai lase.
Deși datele guvernului ecuadorian arată doar 533 de morți din cauza COVID-19 în Guayaquil între martie și aprilie, în aceeași perioadă, numărul deceselor, în general, a fost 12.350 în oraș, un număr mult mai mare decât media deceselor în alți ani – 2695 în 2018 și 2903 în 2019. Conform epidemiologilor intervievați de CNN, bilanțul deceselor din cauza coronavirusului depășește 9000 doar în Guayaquil.