Oradeanul Nemes Attila a sfarsit sub gloantele celui cu care facea afaceri. Executat in strada

De: Cancan
Publicat: 29/02/2012 | 00:00
UCIS. Oradeanul Nemes Attila a fost impuscat in cap si in piept cu o arma de vanatoare careia ucigasul i-a taiat teava ca s-o manevreze mai usor

Focuri de arma s-au auzit ieri-dimineata, in jurul orei 08.00, pe strada Aluminei din Oradea. Italianul Zapa Aldisio (58 de ani), patronul unei firme de comercializare a materialului lemnos, l-a impuscat in plina strada pe patronul oradean Nemes Attila (35 de ani), care a cumparat marfa de la agresor, dar n-a achitat-o. Italianul a asteptat ca oradeanul sa iasa din bloc, a coborat din masina sa discute cu el, iar apoi s-a intors la masina, a scos arma si a tras de doua ori in capul si pieptul victimei. „A venit la Oradea cu intentia de a-si recupera datoria, insa victima a inceput sa rada de el. Intre cei doi a avut loc un schimb de replici, dupa care suspectul l-a impuscat”, a spus seful Politiei Bihor, Adrian Bucur. Un martor ocular a retinut o parte din numarul de inmatriculare a masinii cu care a plecat agresorul si a sunat la 112. Asasinul a fost prins la 40 de kilometri de Oradea, in comuna Tinca, in timp ce se indrepta spre judetul Arad. Potrivit unor surse judiciare, oradeanul Nemes Attila a fost impuscat cu o arma de vanatoare, pe care agresorul a luat-o de la concubina lui. Pentru a o putea folosi mai usor, italianul a taiat teava armei de vanatoare.