Ora exacta in fotbal costa zeci de mii de euro
Investitii. Multi fotbalisti, antrenori si oameni care conduc competitia interna poarta la mana ceasuri foarte scumpe Ionut Margaritescu
Franck Muller (stanga), Jacob & Co 15.000 de euro Mutu e cel mai tare
Fotbalistul cu cele mai scumpe ceasuri de mana este Adrian Mutu. Atacantul Fiorentinei poarta de regula un Franck Muller, model Cortez, placat cu diamante, care valoreaza 35.000 de euro. L-a cumparat din Roma, de la un prieten italian. Un alt ceas al lui Mutu este Jacob & Co, cu patru cadrane care indica tot atatea fusuri orare. Acelasi ceas il regasim si pe mana lui Bogdan Lobont, portarul echipei nationale. Adi Mutu a mai primit cadou de nunta doua ceasuri Vacheron, de asemenea foarte scumpe.
Ceasul lui Pancu, 15.000 de euro Ceasul lui Gigi Becali, 35.000 de euro Audemars Piguet face legea
Gigi Becali, Cosmin Olaroiu, Constantin Iacov sau Daniel Pancu sunt doar patru care prefera firma Audemars Piguet, modelul Royal Oak Offshore. Olaroiu a tinut neaparat sa achizitioneze seria limitata Juan Pablo Montoya. Preturile unor astfel de bijuterii variaza intre 15.000 si 50.000 de euro.
Rolex Date Just Mister prefera Rolex
Cornel Dinu are la mana stanga un Rolex Date Just, placat cu aur. Pretul unui asemenea ceas poate atinge 10.000 de euro. Rolex este marca preferata si a lui Dragomir sau Mircea Sandu, dar banii de pe mainile celor doi conducatori ai fotbalului romanesc nu sunt foarte multi. Dragomir si Sandu poarta modele clasice, relativ ieftine.
Seria Juan Pablo Montoya, 50.000 de euro „Oli” este colectionar
Fostul antrenor al Stelei are o colectie impresionanta de ceasuri. Cele mai valoroase intre ele sunt evident Audemars Piguet, seria Montoya, dar si un foarte rar Breitling for Bentley, o editie de asemenea limitata. Olaroiu a inceput sa colectioneze ceasuri inca de pe vremea cand juca in Coreea de Sud, la Blue Wings Samsung.
PASIUNE. Patronul Rapidului are trei ceasuri Patek Philippe de 55.000 de euro Copos e conservator
Nu numai in politica, ci si la ceasuri! Conform propriei declaratii de avere, de pe vremea cand era vicepremier, patronul Rapidului are trei ceasuri marca Patek Philippe, care valoreaza 55.000 de euro. Nu aveam cunostinta ca George Copos sa-si fi achizitionat si alta asemenea bijuterie in ultimul an.