Ora de vară sau ora de iarna? Care va fi aleasă drept ora permanentă în Europa?
Întreaga planetă traversează în prezent o criză istorică, provocată de pandemia de coronavirus (SARS-CoV-2). Numeroase ţări de pe mai multe continente, inclusiv din Europa, au suspendat activitatea mai multor afaceri, dar şi a unor instituţii din dorinţa de a preveni răspândirea virusului mortal din China. În această situaţie dificilă pe care o trăiesc milioane de oameni de pe bătrânul continent european s-a au pus următoarele întrebări: “Ora de vară sau ora de iarna? Care va fi aleasă drept ora permanentă în Europa?”.
Citește și: Ce prevede Carmen Harra că se va întâmpla în cursul acestui an! “Întreaga lume va fi zguduită de…”
Ora de vară sau ora de iarna?! Care va fi aleasă drept ora permanentă în Europa?
Oficialii din Parlamentul European au propus ca schimbarea orei în ultima duminică din martie 2021 să fie ultima pentru ţările din Uniunea Europeană care decid să îşi păstreze permanent ora de vară. Statele membre care decid să rămână la ora standard, cunoscută şi drept “ora de iarnă”, vor face această ultimă schimbare în ultima duminică a lunii octombrie 2021. Un aspect foarte important de reţinut este următorul: ţările membre trebuie să notifice Comisia Europeană până în martie 2020 asupra deciziei lor. Mai sunt cinci zile până se încheie prima lună a primăverii şi, deocamdată, nu se cunoaşte nicio informaţie în acest sens.
În cazul care propunerea va trece de Consiliul European, ultima dată când vom da ceasurile înainte sau înapoi va fi în martie sau în octombrie 2021, în funcţie de opţiunea autorităților de la noi.
Află și: Horoscopul banilor și al carierei pentru 2020 + care este cea mai norocoasă zodie în dragoste
Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, a promis anul trecut că primăvara anului 2019 va fi ultima dată când europenii trebuie să își schimbe ora. Mai multe țări europene au contestat dorința oficialului, pentru că aceasta ar presupune mult prea multe schimbări în numeroase domenii de activitate, conform politico.eu.
Unii dintre specialişti sunt de părere că discuțiile pe acest subiect ar putea ajunge la un consens abia anul viitor; astfel, toate ţările membre UE vor putea face o evaluare completă a consecințelor renunțării la ora de iarnă. Pentru mulți români și europeni, schimbarea orei primăvara reprezintă un motiv de nemulţumire, fiindcă ar dormi mai puțin, și un motiv de fericire iarna, când noaptea în care se dă ceasul are cu o oră în plus.
Finlanda, țara care deține președinția rotativă a Consiliului UE și care susține renunțarea la ora de iarnă, speră să convingă țările membre ale Blocului comunitar să ia decizia finală în luna decembrie – chiar şi aşa, această regulă va fi aplicată cel mai devreme începând cu 2021.
Nu rata: Profețiile lui Carmen Harra: “Noul Mesia s-a născut de Paști! Când va împlini 33 de ani, El va…”
Informaţii despre trecerea la ora de vară în România
În ţara noastră, oamenii au trecut pentru prima dată la ora de vară pe 22 mai 1932, când ora 00:00 a devenit ora 01:00. Decizia a fost luată ca să se economisească energia electrică și, totodată, pentru ca populaţia să beneficieze mai mult timp de lumina naturală. Din 1933 până în 1939, ceasul era dat înainte în dimineaţa primei duminici din aprilie. Ciudat este că, între aprilie 1940 şi noiembrie 1942, românii au avut doar ora de vară.
Din 1943, anul în care aliaţii începeau bombardamentele aeriene asupra României, în plin război, ţara noastră renunţa la datul ceasului înainte şi înapoi în funcţie de anotimp. Pe 27 mai 1979, ceasul a fost dat, din nou, înainte. Din 1980 până în 1983, s-a revenit la regula primei duminici din aprilie. Din 1984, anul în care ţara noastră reuşea cea mai bună prezenţă olimpică din istoria participărilor, ceasul era dat înainte în dimineaţa ultimei duminici din martie. Singura diferenţă faţă de situaţia din prezent este că, în intervalul ’84-’86, ora 00 devenea ora 01:00. Din 1997, în ultima duminică din martie, ora 03:00 devenea ora 04:00.
Citeşte şi: “Superputerile” zodiilor din horoscop. Capricornii folosesc cifrele ca nimeni alții. Leii au premoniții
Informaţii despre ora de vară pe întreg mapamondul
Istoria orei de vară se întinde de-a lungul unui secol, însă, decizia de a prelungi ziua pentru a beneficia de lumină naturală a apărut mult mai devreme, spun unii dintre cercetători, respectiv în Antichitate. Civilizaţiile antice aveau un sistem similar cu al orei de vară moderne, fără să folosească tehnicile moderne de măsurare a timpului. Aşadar, îşi începeau și terminau ziua în conformitate cu răsăritul şi apusul soarelui.
În mod oficial, ideea trecerii la ora de vară i se atribuie mai degrabă politicianului Benjamin Franklin, care a scris un eseu intitulat: “Un proiect economic pentru a diminua costul luminii” în 1784. Oficialul a propus ca parizienii să facă economie de lumânări şi să se trezească mai devreme dimineaţa ca să folosească lumina naturală mai mult timp. Dar ideea sa nu a fost pusă în aplicare decât mult mai târziu.
Germania a fost prima ţară care a implementat ora de vară. Pentru prima dată, ceasurile au fost date înainte la ora 23:00, pe 30 aprilie 1916, în mijlocul Primului Război Mondial. Rațiunea din spatele acestei acţiuni era de a minimiza folosirea luminii artificiale, pentru a economisi combustibilul pentru eforturile de război.
Surse: agerpres.ro, historia.ro, timeanddate.com, wikipedia.org.