Ora de iarnă 2019. Până când se mai schimbă ora în România
Ora de iarnă 2019. Schimbarea orei de vară și trecerea la ora de iarnă au fost dezbătute intens în ultima perioadă. Iată când trecem la ora de iarnă 2019 și de când ar urma să se renunțe la schimbarea orei
Trecerea la ora de iarnă 2019 se face în ultimul weekend din luna octombrie, mai exact, duminică, pe 27 octombrie 2019.
Cum și când se schimbă ora de iarnă 2019
Așadar, în noaptea de 26 spre 27 octombrie, ceasurile se vor da cu o oră înapoi și se trece la ora de iarnă 2019. Ora 4:00 va deveni ora 3:00, deci vom dormi mai mult cu o oră, dar vom avea mai puțină lumină seara.
Trecerea de la ora de iarnă se face după echinocțiul de toamnă, când durata nopții este mai mare decât cea a zilei. Motivul pentru care se recurge la această trecere este tocmai beneficiul adus de lumina naturală pe o durată cât mai lungă de timp.
Ora de iarnă 2019. De când nu se mai schimbă ora
La începutul lunii martie 2019, în Comisia Europeană s-a votat favorabil propunerea ca începând din anul 2021 să se renunţe la schimbarea orei de iarnă şi în UE.
În urma acestui vot, statele membre care preferă să rămână la ora standard, cunoscută şi drept ora de iarnă, vor face această ultimă schimbare în ultima duminică a lunii octombrie 2021.
În țările din Uniunea Europeană care decid să-şi păstreze permanent ora de vară ar urma ca schimbarea orei din ultima duminică din martie 2021 să fie ultima.
În România au fost numeroase dezbateri pe această temă și autoritățile urmează să anunțe oficial decizia. Asta pentru că, indiferent de hotărârea pe care o vor lua, toate țările membre trebuie să notifice Comisia Europeană până în martie 2020 asupra deciziei lor, mai exact dacă vor sau nu să rămână cu schimbarea orei de iarnă, respectiv de vară.
Tări care au renunțat la ora de iarnă
Ora de iarnă nu a fost adoptată de toate statele de pe glob. În plus, multe dintre cele care au aderat la acest sistem au decis, pe parcurs, să renunțe la trecerea la ora de iarnă.
În total sunt 74 de țări care schimbă ora, 175 care nu au schimbat ora niciodată și 68 care au decis să renunțe la schimbarea orei.
Argentina a renunțat să mai schimbe ora în 2010, Rusia în 2011, iar Turcia în 2017. Egiptul a trecut la schimbarea vară/iarnă în 2014, dar în 2015 a și renunțat, pentru că nu-i oferea deloc beneficiile pe care le aștepta. Există și țări care au în interiorul lor regiuni departamente ce au adoptat Ora de iarnă și alte regiuni în aceeași țară care nu schimbă ora. Brazilia, Statele Unite, Canada, Australia sunt unele dintre acestea.
Ora de iarnă și ora de vară. Din ce an se schimbă ora în România
În România ora se schimbă începând din anul 1932, când s-a trecut la sistemul oră de iarnă/oră de vară. Cetățenii români au trecut pentru prima dată la ora de vară pe 22 mai 1932, când ora 00:00 devenea ora 01:00. Decizia era luată pentru a economisi energie electrică și, implicit, pentru a beneficia mai mult timp de lumina naturală.
Din 1943, anul în care începeau bombardamentele aeriene asupra României, în plin război, România renunţa la datul ceasului înainte şi înapoi în funcţie de anotimp. La 27 mai 1979, ceasul a fost dat, din nou, înainte.
Citește și: ORA DE IARNĂ. CUM NE AFECTEAZĂ SCHIMBAREA OREI