Ora de iarnă 2019. 74 de țări, printre care și România, vor schimba ora și în acest an, însă disputele pe această temă vor face ca, în curând numărul țărilor care rămân în acest sistem să fie tot mai puține
În România, trecerea la ora de iarnă 2019 se face în ultimul weekend din luna octombrie, mai exact, duminică, pe 27 octombrie 2019, când ora 04 va deveni ora 03. În ultima perioadă, au existat multe discuții la nivelul Uniunii Europene și s-a decis renunțarea la sistemul schimbării orei, însă acest lucru nu va intra în vigoare imediat.
Mai sunt 74 de țări care mai schimbă ora în 2019, față de 142 câte au folosit de-a lungul ultimelor decenii acest mecanism. 68 de țări au renunțat la ora de iarnă. Iar alte 107 nu au avut niciodată oră de vară și oră de iarnă. Cele mai multe care mută încă limbile ceasurilor sunt în Europa, 49 de țări.
Dincolo de ocean, schimbarea orei nu se face în tandem cu Europa, ci abia când ceasul de acolo ajunge la 2:00 ora locală. În America de Sud sunt țări precum Chile care schimbă ora nu în ultima duminică ci în a doua duminică a lui octombrie, iar schimbarea se face la ora locală 0:00. Ceea ce face ca de exemplu diferența de fus orar între România și Chile să fie de șapte ore în timpul verii, cinci ore în timpul iernii și șase ore în cele câteva săptămâni între datele de schimbare a orei din cele două țări.
Citește și: ORA DE IARNĂ 2019. DE CE SE DĂ, DE FAPT, ORA ÎNAPOI?
Ora de iarnă nu a fost adoptată de toate statele de pe glob. În plus, multe dintre țările care au aderat la acest sistem au decis, pe parcurs, să renunțe la trecerea la ora de iarnă.
175 este numărul țărilor care nu au schimbat ora niciodată și 68 care au decis să renunțe la schimbarea orei.
Argentina a renunțat să mai schimbe ora în 2010, Rusia în 2011, iar Turcia în 2017. Egiptul a trecut la schimbarea vară/iarnă în 2014, dar în 2015 a și renunțat, pentru că nu-i oferea deloc beneficiile pe care le aștepta. Există și țări care au în interiorul lor regiuni departamente ce au adoptat Ora de iarnă și alte regiuni în aceeași țară care nu schimbă ora. Brazilia, Statele Unite, Canada, Australia sunt unele dintre acestea.
Citește și: ORA DE IARNĂ 2019. EFECTELE SCHIMBĂRII OREI ASUPRA ORGANISMULUI
La începutul lunii martie 2019, în Comisia Europeană s-a votat favorabil propunerea ca începând din anul 2021 să se renunţe la schimbarea orei de iarnă şi în UE.
În urma acestui vot, statele membre care preferă să rămână la ora standard, cunoscută şi drept ora de iarnă, vor face această ultimă schimbare în ultima duminică a lunii octombrie 2021.
În țările din Uniunea Europeană care decid să-şi păstreze permanent ora de vară ar urma ca schimbarea orei din ultima duminică din martie 2021 să fie ultima.
În România au fost numeroase dezbateri pe această temă și autoritățile urmează să anunțe oficial decizia. Asta pentru că, indiferent de hotărârea pe care o vor lua, toate țările membre trebuie să notifice Comisia Europeană până în martie 2020 asupra deciziei lor, mai exact dacă vor sau nu să rămână cu schimbarea orei de iarnă, respectiv de vară.