JUSTITIE. Se anunta vesti proaste pentru hotii care traiesc din furturile de fier vechi Severitate. Noul Cod Penal transforma hotii de fier vechi in teroristi Mihai Niculescu Procurorii si politistii avertizeaza ca noile legi care urmeaza sa intre in vigoare in curand vor sanctiona, extrem de aspru, furturile de capace de canal, cabluri elecrice, sine de tren ori indicatoare auto. Daca pana acum un astfel de furt se pedepsea, de obicei, cu numai doi sau trei ani de puscarie, acum aceste furtisaguri urmeaza sa fie comparate cu actele de terorism, in conditiile in care pun in mare pericol siguranta cetatenilor. In acelasi timp, si modificarea codului de procedura penala aduce schimbari majore, in asa fel incat procurorii sa-si poata instrumenta anchetele mai rapid. Procurorul Gheorghe Muscalu, seful serviciului terorism al DIICOT, ne-a declarat ca o noutate absoluta este introducerea arestului la domiciliu. „Masura se poate aplica numai persoanelor care nu au comis fapte grave. E insa nevoie de paza pentru ca arestatii sa nu poata evada de acasa”, a spus magistratul. Muscalu a adaugat ca se discuta si infiintarea cautiunii in locul arestului preventiv acolo unde autorii nu sunt agresivi. Si asta pentru ca legislatia romaneasca permite acum doar eliberarea pe cautiune a persoanelor deja arestate si care platesc pentru a fi eliberate in timpul procesului. De acum, acuzatii pot plati cautiunea inainte de a fi inchisi in asa fel incat sa nu execute nicio zi de arest preventiv.