Sotul Elenei Basescu are probleme cu lichiditatile, asa ca a apelat la o solutie minune. Cum de banci sau diverse conturi nu se poate atinge, datorita problemelor de la DNA, Syda a folosit o solutie putin mai "neortodoxa".
Bogdan Ionescu, asa cum se numeste in realitate Syda, sotul mezinei fostului presedinte Traian Basescu, a facut zilele trecute o incursiune de afaceri in centrul Capitalei, alaturi de un alt barbat.
Bogdan Ionescu si-a parcat masina de lux de-a lungul bulevardului, blocand mai multe autoturisme, printre care si cel al unei domnisoare, care plictisita de atata asteptat, timp in care si-a fluturat rochita de cald ce-i era, a hotarat sa se mai plimbe un pic.
Scena incredibila: Syda la casa de amanet!
Toata lumea care l-a vazut pe Syda in apropierea unei banci a crezut ca avea de rezolvat vreo plata sau avea nevoie de ceva lichiditati. Gresit insa, pentru ca Bogdan Ionescu nu avea treaba la banca ci….la o casa de amanet.
Barbatul care il insotea a iesit de acolo cu o chitanta in mana, iar acesta si Syda s-au certat cateva secunde in mijlocul strazii, pesemne pentru ca sotul Elenei Basescu nu era multumit de suma incasata pe un bun de valoare lasat la amanet. Mai departe, cei doi s-au dus cateva sute de metri mai incolo pe bulevard, unde a avut loc o tranzactie „suspecta”.
A luat tabloul de la „custode”
Dintr-un Logan parcat in care se afla un cetatean in varsta, probabil „custodele”, amicul lui Bogdan Ionescu a scos, din portbagaj…un tablou, pe care l-a bagat in portbagajul masinii sotului Elenei Basescu.
De pe bancheta din spate a Loganului, Syda a mai luat o geanta, pesemne si ea plina cu diferite obiecte de valoare, pe care a lasat-o pe bancheta din spate a limuzinei.
Apoi s-au imbarcat, plecand catre locuinta amicului lui Bogdan Ionescu. Cel mai probabil, tabloul era unul de valoare si a fost pastrat de barbatul din Logan, stiute fiind problemele cu procurii anticoruptie ale lui Bogdan Ionescu si sechestrul pe avere cu care este amenintat de anchetatori…
(M.N.)