Operațiune de salvare emoționantă a pompierilor. Doi pui de iepure, scoși din flăcări. FOTO&VIDEO
Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov au acționat, luni, pentru stingerea unui incendiu care s-a produs într-un apartament situat la etajul 1 dintr-un bloc din București, în Aleea Poarta Albă.
Nu au fost găsite victime în apartamentul respectiv, ci doar doi pui de iepure (vii), care au fost preluați de pompieri. Animalele se aflau în bucătăria locuinței care ardea.
La fața locului au acționat trei autospeciale de stingere, o autoscară, o autospecială de autodescarcerare și un echipaj SMURD. „Incendiul a fost localizat”, potrivit ISU-BIF.
Decorați după ce au salvat doi bătrâni și un câine
Anul trecut,
Șeful Poliției Capitalei, comisar-șef de poliție Bogdan Berechet, i-a decorat anul trecut, la începutul lunii februarie, pe agenții Brigăzii Rutiere care au salvat doi bătrâni și un cățel din calea unui incendiu puternic din nordul Bucureștiului. Doi bătrâni și un cățel au fost salvați, atunci, dintr-un incendiu violent care a izbucnit la anexa unei case de pe Șoseaua Petricani.
Incendiul se manifesta la o anexă a unei case, pe o suprafață de 100 de metri pătrați și exista pericolul de propagare la casă. Focul a fost limitat și apoi lichidat de pompieri, care au intervenit cu două autospeciale cu apă și spumă.
This browser does not support the video element.