O tânără din București a sunat la 112, vineri seara, și a spus că este sechestrată într-un apartament. Fata a indicat zona, dar a afirmat că nu are detalii, în căutarea ei fiind angrenate forțe impresionante.
Potrivit reprezentanților Poliției Capitalei, tânăra a sunat la 112 în jurul orei 18.00 și a reclamat că este ținută cu forța într-un apartament. Fata a indicat o zonă din București, dar a spus că nu poate oferi detalii.
În căutarea tinerei care a sunat la 112 sunt angrenate forțe din întreaga unitate a Direcției Generale de Poliție a Municipiului București. Potrivit oamenilor legii, căutările au fost declanșate imediat după apel, tânăra fiind în legătură telefonică cu polițiștii.
Căutările sunt în desfășurare la ora transmiterii acestei știri.