Operațiile estetice i-au distrus fața! Daniela Crudu, desfigurată în ultima poză

Publicat: 29/12/2018 | 09:59

Daniela Crudu ține cu tot dinadinsul să fie mai mereu în prim-plan, iar aparițiile sale stârnesc controverse nenumărate. Iar asta se întâmplă cu atât mai mult cu cât Cruduța a dorit să treacă prin tot felul de transformări estetice, unele dintre ele – așa cum spun mulți dintre urmăritorii săi – nefiind în măsură să o avatantajeze. Ba chiar se întâmplă exact invers.  

Așa s-a întâmplat și acum.  Vedeta a postat recent o imagine pe rețelele de socializare care o înfățișează cu un nou look, foarte diferit de cel cu care ne-a obișnuit. Îmbrăcată într-un top negru, pe gât și fără mâneci, Daniela are părul prins, iar pe chipul ei se văd urmărilor numeroaselor intervenții și retușuri la care a apelat în ultima perioadă.

În astfel de condiții, putem spune că Daniela Crudu este dependentă de operațiile estetice și nu ezită să treacă pragul cabinetului medicilor esteticieni ori de câte ori își dorește vreo îmbunătățire din bisturiu. Numai că drumul de la intenție la faptă este, uneori, prea scurt, iar rezultatele – orice s-ar spune – nu mulțumesc pe toată lumea. Dar Daniela… merge înainte, lipsită de inhibiții. 

Daniela Crudu, o nouă apariție în care nu mai seamănă cu… vechea Cruduța

Daniela Crudu a dezvăluit semnificația celui mai nou tatuaj

“Acest tatuaj a fost creat și personalizat (…). special pentru mine și vreau să le mulțumesc, că au ținut cont de preferințele mele și au creat ceva ce se potrivește perfect cu personalitatea mea ! ?Triunghiul simbolizează dorința de a descoperi mereu lucruri noi! ?Trandafirul – frumusețe și fericire; Rândunelele – libertate!” este descrierea pusă de brunetă la una dintre pozele cu tatuajul nou. 

Citește și: Daniela Crudu, declarații-bombă despre sarcină: ”Nu mi-a mai venit de 3 luni! Ce contează tatăl?! E un băiat…”

Daniela Crudu, diagnosticată cu diabet

În vârstă de 29 de ani, bruneta a primit un diagnostic dificil de la medici: un început de diabet. Ea a dezvăluit în cadrul unui interviu că a descoperit maladia întâmplător.

“Am fost, mi-am făcut niște analize și mi-au descoperit diabetul. Fac un tratament de câteva luni cu niște pastile puternice. Am tratament, regim. Întâmplător, am descoperit. M-am simțit foarte rău și am zis să mă duc să-mi fac analize. A zis că și la ovare am probleme. Eu n-am d-astea cu doctorul, nu-mi place să merg, mă tratez acasă”, a declarat vedeta în cadrul emisiunii “Xtra Night Show”.