Oneață a făcut dezvăluiri despre cea mai mare dorință a lui Florin Salam: „A ajuns să îi pupe mâna”
Oneață a făcut cele mai neașteptate dezvăluiri cu privire la una dintre cele mai arzătoare ale lui Florin Salam. „Regele barbutului” a detaliat cât de mult și-a dorit să îi ofere manelistului o experiență de neuitat.
Nu mai este niciun secret faptul că Ion Pârnică, cunoscut de toată lumea drept Oneață sau „Regele barbutului din România” a avut la începutul anilor 2000 o influență destul de mare asupra oamenilor. Acesta și-a permis, astfel, să aducă una dintre cele mai apreciate trupe de flamenco și salsa să cânte pentru el într-un local din Capitală.
Care a fost cea mai mare dorință a lui Florin Salam
Recent, Oneață a fost invitat în emisiunea „Fiță cu Adiță”, moderată de Adiță Voicu, unde a vorbit despre experiențele din trecut pe care nu va putea să le uite vreodată. Moderatorul și-a dorit să știe care este adevărul despre zvonurile cu privire la faptul că „Regele barbutului” ar fi adus în România trupa Gipsy Kings.
Se pare că totul a pornit de la dorința lui Florin Salam de a cânta cu această trupă foarte cunoscută. Oneață a aflat de momentul în care Gipsy Kings va veni în România, așa că a mers, a discutat cu managerul trupei și i-a dus pe toți la clubul Million Dollars.
„Regele barbutului” povestește că l-a contactat imediat pe Florin Salam, care a venit să cânt alături de trupa sa de suflet. Cel mai frumos moment a avut loc abia la sfârșit, când managera trupei l-a rugat pe manelist să li se alăture.
„Au venit (n.r. Gipsy Kings) în România și eu m-am dus și i-am luat de la concert și i-am dus la Million Dollars. Asta în 2008. I-am adus și marea plăcere pe care a avut-o vreodată Florin Salam a fost să cânte alături de ei.
Era plecat, i-am dat telefon și au cântat împreună. A ajuns managera de la Gipsy Kings să îi pupe mâna lui Florin Salam, să îl ia în brațe și să îl întrebe: ’De ce nu mergi cu noi să cânți?’. Pe el și pe Cocoș cu chitara!”, a declarat Oneață.
This browser does not support the video element.