Omul-ghiulea

De: Cancan
Publicat: 02/07/2007 | 00:00

PORECLA. Acrobatul american este supranumit „Glontul” RECORDMEN. David este detinatorul recordului mondial de zbor in aer Curaj. Americanul David Smith Junior i-a invatat pe britanicii prezenti la un show din Norwich ce inseamna sa zbori lansat dintr-un tun Alina Creanga De ani de zile, americanul David Smith Junior isi tine spectatorii cu sufletul la gura atunci cand se lanseaza din teava lui „Little Cannon”, un tun artizanal conceput de tatal sau, David Senior, si el acrobat. La sfarsitul saptamanii trecute a fost randul englezilor din Norwich sa tremure la vederea saltului periculos pe care juniorul l-a executat cu o maiestrie iesita din comun, sfidand, parca, legile gravitatiei.

A „zburat” 50 de metri

Acrobatul-cascador, al carui nume de scena este „Mike – the Bullet (Glont) ? Smith”, s-a strecurat cu grija pe teava ingusta a tunului, iar dupa ce acesta l-a aruncat catre cer cu putere, a „zburat” aproximativ 50 de metri, apoi a aterizat in siguranta pe o imensa saltea. Miile de participanti la show aproape ca si-au tinut respiratia la vederea arcului de cerc perfect pe care David Junior l-a descris in aer. Cum un astfel de eveniment nu se intampla prea des, multi dintre participanti au incercat sa imortalizeze zborul americanului. Printre ei s-a aflat si fotograful Bill Smith, care a surprins cu ajutorul unui aparat digital Nikon atat momentele de pregatire pentru salt, cat si propulsarea efectiva. Apoi, prin suprapunerea a 29 de cadre luate in timpul zborului, a realizat o imagine exacta a traiectoriei prin aer a lui David Junior. „Cred ca am fost omul potrivit la locul potrivit. Doar ca zgomotul la lansare a fost prea puternic si m-am speriat. Din cauza aceasta, primele cadre au fost cam tremurate. Mi-am revenit repede, insa, si am reusit sa tin aparatul drept”, a povestit fotograful imediat dupa ce acrobatul si-a incheiat cu bine exercitiul.

O familie „explodata”

David Junior face parte dintr-o familie de acrobati-cascadori pentru care tunurile exercita o fascinatie aparte. In urma cu 12 ani, in cadrul unui spectacol desfasurat la New Jersey, tatal lui, David Senior, a reusit sa bata recordul stabilit de familia Zacchini in anul 1940. Astfel, americanul a reusit sa zboare pe o distanta de 54, 97 de metri. Trei ani mai tarziu, tatal si fiul au intrat in Cartea Recordurilor pentru un „duel al tunurilor”. Acesta a constat in lansarile consecutive ale celor doi membri ai familiei. Seniorul si-a imbunatatit recordul cu aproape doi metri, in timp ce juniorul a executat un salt de 55, 19 metri. Stephanie Havens si Jennifer Schneider, surorile artistului de la Noewich, au imbratisat si ele aceeasi cariera de „ghiulele” umane.