Organizația Mondială a Sănătății cere amânarea celei de-a treia doză de vaccin anti-COVID. Acest lucru vine în sprijinirea țărilor mai puțin dezvoltate.
Directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a îndemnat țările să amâne vaccinarea cu o a treia doză până în octombrie. Acesta afirmă că de aceste doze ar trebui să beneficieze, în primă fază, țările care și-au imunizat doar o mică parte din populație.
Directorul OMS spune că ar trebuie să fie un minimum de 10% persoane vaccinate și în aceste zone, înainte ca alte țări să treacă la doza a treia pentru persoanele vulnerabile și vârstnice.
”Înţeleg grija şi nevoia guvernelor de a-şi proteja cetăţenii de varianta Delta. Dar nu putem accepta că sunt anumite ţări care au folosit deja mult prea mult din rezerva globală de vaccinuri. OMS solicită un moratoriu pentru rapeluri până cel puțin la sfârșitul lunii septembrie Pentru ca acest lucru să se întâmple, avem nevoie de cooperarea tuturor, în special de o mână de țări și companii care controlează aprovizionarea globală cu vaccinuri”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, potrivit CNN.
După Israel, atât Marea Britanie, cât și Germania au anunțat că din septembrie vor administra a treia doză de vaccin persoanelor în vârstă ori cu imunitatea precară.
Guvernul britanic intenţionează să înceapă administrarea unei a treia doze de vaccin anti-COVID persoanelor de peste 50 de ani. Programul se va derula în farmacii, pentru a le permite medicilor să se concentreze asupra celorlalți pacienți.
Tot de la 1 septembrie, și autoritățile germane vor trimite echipe mobile în aziluri ca să vaccineze vârstnicii cu a treia doză de Pfizer-sau Moderna – indiferent de tipul primelor două doze de vaccin primite anterior. Sunt vizate și persoanele cu sistemul imunitar slăbit.