OMS, anunț îngrijorător despre varianta Delta a COVID-19. Întreg mapamondul ar putea fi afectat

Publicat: 19/06/2021 | 11:23

Soumya Swaminathan, directoarea pentru cercetare ştiinţifică a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, a declarat că această tulpină este pe cale de a se răspândi pe întreg mapamondul din cauza capacităţii ei sporite de transmitere. Noua variantă este prezentă în cel puţin 70 de ţări.

Delta sau B.1.617.2, supranumită varianta „indiană” până recent, a devenit dominantă în Marea Britanie, depășind prevalența variantei „britanice”, B.1.1.7, rebotezată alpha de OMS. Tulpina Delta se transmite cu 60% șanse mai mari decât varianta britanică Alfa.

Potrivit celor de la Public Health England (PHE), aproximativ 90% dintre cazurile confirmate pozitiv cu virusul COVID-19 înregistrate în prezent în Marea Britanie corespund variantei Delta. Varianta B.1.617, care a apărut pentru prima dată în India în octombrie, a fost detectată în secvenţe de genom descărcate în baza de date GISAID provenite din 44 de ţări din toate cele şase regiuni ale OMS. Cu excepția Indiei, în Marea Britanie a fost detectat cel mai mare număr de cazuri de infectare cu varianta B.1.617.

Varianta „Delta” a COVID-19 a ajuns și în România

Varianta „Delta” a COVID-19 a ajuns și în România. Valeriu Gheorghiță trage un semnal de alarmă asupra efectelor devastatoare pe care tulpina indiană le poate avea.

”Nu e o formă clinică particulară, pur si simplu mutaţiile care apar la nivelul proteinei spike din strucura acestui virus , permite acestui virus, fie să se transmită mai uşor, fie să pătrunda în celule, fie să declanşeze nişte cascade de reacţii în organism care să fie mai severe. Este important ca într-o perioadă de circa o lună, o lună şi jumătate să asigurăm trecerea prin fiecare localitate în parte.

Perspectiva unui nou val de îmbolnăviri în sezonul rece este cât se poate de clară și foarte probabil că varianta Delta a tulpinii virale SARS-CoV2 are toate caracteristicile să devină variantă dominantă și din acest punct de vedere este important să asigurăm accesul la vaccinare al tuturor oamenilor care își doresc să se vaccineze. Studiile arată ca o persoană infectată îmbolnăvește 5 oameni, nu 2,3 ca tulpina inițială provenită din Wuhan”, a declarat Valeriu Gheorghiță.