Noua variantă de SARS-CoV-2 – Omicron – îngrijorează specialiști din întreaga lume, aceasta cumulând zeci de mutaţii la nivelul proteinei S, care ameninţă protecţia oferită de anticorpii obţinuţi prin vaccinare sau prin boală.
”Noua variantă – denumită Omicron – pare a fi una mult mai contagioasă decât cele de până acum şi reuşeşte să dea infecţii atât la persoanele trecute prin boală, cât şi la cele vaccinate”, a declarat col.dr. Valeriu Gheorghiţă, medic primar de boli infecţioase, coordonatorul Campaniei Naţionale de Vaccinare anti-COVID-19.
„Noi deja vorbim de o variantă sud-africană, de varianta beta SARS-CoV-2, de aceea cred că e bine să rămânem la definiţia şi varianta de Omicron pentru a nu fi confundată cu varianta anterioară sud-africană SARS-CoV-2. Ce ştim în momentul de faţă este că este una din cele mai interesante variante de SARS-CoV-2, în sensul în care există acumulate peste 30 de mutaţii la nivelul proteinei Spike, lucru nemaiîntâlnit până la acest moment”, a spus Valeriu Gheorghiţă.
Acesta a precizat că noua variantă a apărut în Africa de Sud când această ţară ieşea din valul al patrulea al pandemiei. „Din acest punct de vedere, sunt indicii importante că această variantă virală ar reprezenta într-adevăr o variantă de scăpare de sub acţiunea neutralizantă a anticorpilor, ceea ce reprezintă o problemă, dacă luăm în calcul eficienţa vaccinurilor. Un al doilea indiciu este legat de contagiozitate.
În momentul în care în Africa de Sud s-a observat o creştere importantă a numărului de cazuri, Africa de Sud tocmai ieşea din valul 4 generat de varianta Delta. Peste 60% din populaţia din Gauteng are anticorpi ca urmare a trecerii prin boală, deci pare că este o variantă cu o contagiozitate crescută care scapă de sub protecţia anticorpilor şi reuşeşte să dea infecţii atât la persoanele care au trecut prin boală, cât şi la persoanele care au fost vaccinate”, a mai spus specialistul.
„Dar trebuie să ţinem cont de un aspect. Persoanele care au istoric de trecere prin boală sau care au fost vaccinate sunt mult mai bine protejate în faţa formelor severe. Este puţin probabil ca la aceste categorii de persoane această variantă să genereze cazuri severe de boală. Noi estimăm că se va menţine protecţia faţă de formele severe, chiar dacă nu vom avea o protecţie ridicată faţă de infecţie.
Este important să luăm în calcul şi alte măsuri de limitare a răspândirii infecţiei. Ne aşteptăm ca în cazul acestei variante, Omicron, persoanele care sunt vaccinate cu schemă completă, cu atât mai mult persoanele care îşi vor efectua doza de booster pentru consolidarea răspunsului imun, vor fi protejate pentru forme severe de boală, pentru risc de îmbolnăvire”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.
La rândul lui, şeful producătorului de vaccinuri Moderna, Stéphane Bancel, a avertizat că este puţin probabil ca actualele vaccinuri anti-COVID-19 să fie la fel de eficiente împotriva variantei Omicron precum sunt faţă de versiunea Delta. „Nu există o lume, cred, în care (eficienţa) să fie la acelaşi nivel pe care l-am avut cu Delta. Cred că va fi o scădere materială. Nu ştiu cu cât, pentru că trebuie să aşteptăm datele. Însă toţi oamenii de ştiinţă cu care am vorbit spun «asta nu va fi bine»”, a spus Bancel.
Sursa foto: Arhiva Cancan