Omar Sivori este omul care i-a administrat prima înfrângere de pe teren propriu în Europa marelui Real Madrid de la jumătatea secolului trecut, iar în 1961 a fost distins cu prestigiosul trofeu Ballon d’Or de revista France Football.
La mult timp după retragerea sa din fotbal, a fost numit de presă „Maradona anilor ‘60”, datorită asemănărilor cu cel mai mare fotbalist argentinian al tuturor timpurilor. Mic de statură, doar 1,63 metri, dar extrem de percutant, Sivori și-a scris legenda în special în fotbalul italian, unde a avut parte de o perioadă glorioasă la Juventus, dar și la Napoli. A cucerit Copa America cu naționala Argentinei, pentru care a jucat de 18 ori și a înscris nouă goluri, dar nu a putut juca la Cupa Mondială pentru țara sa natală, ci pentru a doua sa patrie, Italia.
Povestea sa începe pe 2 octombrie 1935 în San Nicolas de los Arroyos, un orășel din provincia Buenos Aires într-o familie de italo-argentinieni. În 1954, la doar 19 ani, debutează la River Plate, alături de care cucerește primul titlu de campion al Argentinei un an mai târziu.
În 1957, Juventus Torino l-a transferat pentru o sumă record la acea vreme, 10 milioane de pesos, echivalentul a 100 de mii de euro astăzi! Pentru gruparea „milionarilor” din Buenos Aires avea să se dovedească o afacere proastă din punct de vedere sportiv întrucât timp de 18 ani după plecarea lui Sivori nu a mai câștigat vreun trofeu! Însă, din punct de vedere financiar, a fost o adevărată lovitură, care a ajutat-o pe River să își închidă stadionul El Monumental cu o peluză care avea să-i poarte numele lui Omar.
Plecarea din Argentina i-a închis ușa echipei naționale, din cauza unei interdicții din partea guvernului italian și astfel, Sivori nu a putut participa la Cupa Mondială din 1958.
Poreclit „El Cabezon” (nota – Cap mare) datorită stilului său de joc, Omar Sivori a devenit un hit instant și la Juventus, ajutând echipa să câștige primul său scudetto după o așteptare de șase ani încă din primul sezon. Într-o tripletă cu John Charles și Giampiero Boniperti, Sivori a marcat 22 de goluri în 32 de meciuri. În cei șapte ani petrecuți la Torino, Omar Sivori va înscrie 167 de goluri în 253 de apariții și va cuceri trei titluri de campion și două Cupe ale Italiei. Sivori deține și recordul de goluri într-un singur meci pentru Bătrâna Doamnă: șase, înscrise împotriva lui Inter, într-un succes cu 9-1 din 10 iunie 1961.
Pentru squadra azzurra, a jucat în 9 partide și a înscris opt goluri și a participat la Cupa Mondială din 1962, din Chile. În februarie 1962, a marcat golul care a însemnat prima înfrângere europeană pe Santiago Bernabeu pentru Real Madrid.
În 1965, Sivori a ajuns la Napoli, unde a fost întâmpinat cu un entuziasm fantastic. Într-o echipă în care mai jucau Dino Zoff și Jose Altafini, Sivori i-a făcut pe fani să viseze la primul titlu din istorie, dar Napoli a terminat sezonul 1967-68 pe locul secund în urma lui AC Milan, cea mai bună clasare de până atunci în Serie A.
După retragere, Omar Sivori a început să antreneze în Argentina, unde le-a pregătit pe Rosario Central și Estudiantes La Plata, înainte de a fi numit selecționer în 1972. El a calificat echipa la Cupa Mondială din 1974 și a fost omul care l-a promovat în națională pe Ubaldo Fillol, cel care avea să devină unul dintre cei mai mari portari din istoria Argentinei.
Omar Sivori a încetat din viață pe 17 februarie 2005, la vârsta de 69 de ani.