Oltenii, negri după remiza albă cu Viitorul!

Publicat: 17/03/2018 | 12:44
Devis Mangia in meciul de fotbal dintre FCSB si CS U Craiova din etapa a III-a a Ligii 1 Betano, disputat pe stadionul Arena Nationala din Bucuresti, duminica 30 iulie 2017. Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Devis Mangia, antrenorul principal al CSU Craiova şi-a pus elevii la zid după remiza 0-0 din etapa a II-a a play-off-ului Ligii I.

„Nu am jucat un meci bun din punct de vedere tehnic. E dificil să ai un rezultat bun dacă joci așa. Deci, ne mulțumim cu egalul. Nu ne-am asumat riscuri în timpul meciului. Repet, problema noastră a fost că nu am făcut un joc bun tehnic. Dacă n-am câștigat, înseamnă că nu am fi meritat să ne impunem aici. Sunt aici să vorbesc despre meci, nu despre alte lucruri. Nu faptul că nu l-am introdus pe Gustavo e problema, trebuie să mai schimbăm din când în când. Trebuie să înțelegem ce greșeli am făcut. Viitorul a jucat bine, a jucat foarte agresiv. Îi felicit, ei încearcă mereu să joace fotbal”, a declarat Devis Mangia, la interviurile de după joc.

La rândul său, mijlocaşul CSU Craiova, Alexandru Mitriţă, a declarat că meciul cu Viitorul a fost cel mai slab de când este la olteni.

„După prestația pe care am avut-o, suntem mulțumiți. A fost cel mai slab meci de când sunt eu la Craiova. Viitorul a avut o posesie mai bună, noi am încercat să dominăm, dar nu am reușit să avem posesie. Am făcut un meci nu foarte bun. Mergem mai departe și ne gândim la următorul meci. Ne-am obișnuit cu gazonul de la Craiova, poate de asta nu am avut posesia mingii. Trebuie să ne propunem să nu mai facem greșeli, să jucăm mult mai bine, să șutăm mult mai mult la poartă. Mi-aș dori să ajung la lot. Dacă voi fi convocat, sper să dau totul pentru echipa națională. Am avut o perioadă foarte bună, pot și mai mult, dar sunt bucuros dacă voi fi convocat la națională”, a declarat Alexandru Mitriță jucătorul CSU Craiova.

Program etapa a II-a play-off

Viitorul Constanța- CSU Craiova 0-0

Duminică 18 martie

ora 18:00 CSM Poli Iași- Astra Giurgiu

ora 20:45 CFR Cluj- FCSB

 

Clasament play-off

1 CFR Cluj   33 pct*

2 FCSB 31 *

3 CS U Craiova 30*

4 Viitorul 23

5 Astra Giurgiu 22

6 CSM Poli Iaşi 20*

*)echipe care au beneficiat de rotunjirea de 0,5 puncte