Oltenii își iau revanșa cu CFR Cluj și merg în optimile Cupei României!

Publicat: 24/09/2021 | 09:05
sursa FOTO: Facebook

Universitatea Craiova s-a calificat în optimile de finală ale Cupei României, ediția 2021-2022, după ce a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 1-0 (0-0). Partida s-a disputat în Bănie în cadrul 16-imilor de finală, fiind decisă de reușita francezului Lyes Houri (min.63).

Pentru CFR acesta este cel de-al treilea eşec în patru meciuri de la revenirea antrenorului Dan Petrescu. Vă reamintim că la începutul acestei săptămâni, CFR Cluj s-a impus cu același scor 1-0, într-un meci din cadrul rundei a 9-a a Ligii 1.

„Eu cred că dacă facem o analiză după cele două meciuri, echipa noastră a jucat bine. Și în primul meci am avut anumite ocazii, mie nu mi-a plăcut atitudinea mai ales în prima repriză, pentru că nu am ieșit din pressing-ul lor. Avem jucători care au calitatea necesară de a face acest lucru. Sunt mulțumit că ne-am calificat mai departe în cupă. Am întâlnit cel mai greu adversar care se putea întâlni, trebuie să ne bucurăm. Întotdeauna meciurile cu CFR sunt dificile, au o disciplină foarte bună, sunt jucători puternici și cu calitate individuală foarte bună”, a declarat Laurențiu Reghecampf, antrenorul principal al „juveților”.

Pe lângă Universitatea, în optimi s-au calificat alte nouă formaţii de Liga I, FC Voluntari, FC U Craiova, FC Rapid, FC Argeş, Chindia Târgovişte, Gaz Metan Mediaş, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, FCSB și Dinamo București, patru din ligă secundă, FC Hermannstadt, Poli Timişoara, Dunărea Călăraşi şi FC Buzău, şi două din liga a treia, CS Minaur Baia Mare şi CSO Filiaşi.

Rezultate 16 -imi de finală din Cupa României
Șomuz Fălticeni – FC Voluntari 1-4
Minaur Baia Mare – Politehnica Iași 3-1
Petrolul Ploiești – „U” Craiova 1948 0-1
CS Mioveni – Rapid 4-5 (d.pen.)
FC Argeș – FC Botoșani 4-2 (d.pen.)
CSM Slatina – Dunărea Călărași 1-2
FK Csikszereda – Chindia Târgoviște 0-1
Unirea Slobozia – Politehnica Timișoara 0-1
Concordia Chiajna – Gaz Metan Mediaș 0-1 (d.prel.)
FC Buzău – Academica Clinceni 2-1 (d.prel.)
CA Oradea – FC Hermannstadt 0-1
Farul – Sepsi OSK 0-1
CS Hunedoara – FCSB 3-5 (d.prel.)
ACSO Filiași – UTA Arad 1-0
Ripensia Timișoara – Dinamo 0-1
Universitatea Craiova – CFR Cluj 1-0