Oltenii, debut cu dreptul în play-off!
Universitatea Craiova a debutat cu dreptul în play-off-ul Ligii 1.Elevii lui Corneliu Papură au tranșat la limită, scor 2-1 (2-1) duelul susținut în prima rundă a play-off-ului acestei ediții a Ligii 1, egalând la puncte campioana en-titre CFR Cluj, ardelenii urmând a evolua astăzi pe teren propriu cu Astra Giurgiu.
Istoria duelului din Bănie s-a scris în prima repriză. Universitatea a deschis scorul rapid, în minutul 3 prin Alexandru Cicâldău care a transformat un penalty obținut după un fault comis de Mihai Velisar la Andrei Ivan. Ardelenii nu au acuzat șocul și au reușit să revină în joc restabilind egalitateea tot de la punctul cu var prin Marius Constantin care în minutul 9 a transformat un penalty acordat de Horațiu Feșnic în urma unui fault comis de Tiago Ferreira asupra lui Sergiu Buş. Golul victoriei oltenilor a fost marcat de Valentin Mihăilă (min. 27), acesta reluând spectaculos cu o lovitură de cap o centrare trmisă de Dan Nistor,la o fază în care însă centralul nu a acordat un fault la mijlocul terenului asuprea lui Sergiu Buș.
„Am început destul de bine jocul, am înscris, apoi ne-am făcut jocul destul de dificil, cu toate că la 2-1 puteam închide meciul, am avut situaţii de a marca. Important este că am început bine play-off-ul, cu trei puncte importante, împotriva unei echipe dificile. Au venit şi s-au apărat în prima repriză cu trei fundaşi, de fapt cu cinci şi ne-a fost destul de greu să ne creăm situaţii. Dar până la urmă cred că am reuşit în multe momente ale jocului să îi punem sub presiune. Cred că a fost mai mult o chestie psihică, frica de rezultat la 2-1, să ţii de rezultat şi te retragi. Dar şi la 2-1, pe dominarea mai sterilă a adversarului, am reuşit să avem situaţii de gol”, a declarat Corneliu Papură, antrenorul principal al oltenilor.
Pentru Universitatea aceasta a fost cea de-a treia victorie a sezonului contra celor de la Gaz Metan după cele două bifate în sezonul regular, 3-2 la Mediaș și 3-1 în Bănie.
Cu cele trei puncte cucerite, elevii lui Corneliu Papură au egalat CFR Cluj în clasament, ambele cu câte 26 de puncte, campioana având însă un meci mai puțin disputat pe care îl va susține în această seară cu Astra Giurgiu în „Gruia”.