Oltenii au câștigat în Azerbaidjan și au pus capăt unei secete de aproape trei decenii în Europa!
Universitatea Craiova s-a impus cu 3-2, în Azerbaijan, în fața formației FK Sabail, în prima manșă a turului I preliminar al Europa League, punând astfel capăt unei serii de 26 de ani fără victorie în cupele europene.
Elevii lui Corneliu Papură au deschis scorul în minutul 13 prin Alexandru Mateiu, care a reluat spectaculos, de la 10 metri, o centrare venită de pe dreapta de la Martic. Contrar cursului jocului, azerii au egalat în minutul 32 prin Agabala Ramazanov, care a profitat de neatenția fundașilor după un corner executat de pe dreapta de Cociuc și a șutat pe centru din mijlocul careului mare, 1-1 ffiin și scorul cu care cele două formații au intrat la cabine.
La șase minute de la reluarea partidei, Nicușor Bancu a ridiculizat defenisva azeră și l-a învins cu un șut plasat din zece metri pe golakeeperul advers pentru 2-1.
Atacantul Mihai Roman, revenit după împrumutul de la FC Botoșani a dus scorul la 3-1 în minutul 67 pentru ca Sabail a reușit să reducă din handicap prin Agabala Ramazanov, cu o reluare din interiorul careului în 82. S-a terminat 3-2 pentru Universitatea care are astfel prima șansă la calificare în returul de pe „Ion Oblemenco” care va avea loc joi, 18 iulie de la ora 20:00, duelul urmând a fi transmis în direct de Digi Sport.
„Am dominat și am meritat pe deplin victoria. Puteam să înscriem mult mai multe goluri, pentru că ne-am creat ocazii destule, mari,dar nu am reușit. Trebuie să remarc atitudinea bună a jucătorilor mei. Este prima victorie după 26 de ani în cupele europene, este un lucru bun, mă bucur foarte mult pentru echipa mea din postura suporter-antrenor. Cu siguranță pornim cu prima șansă la calificare, pentru că am înscris trei goluri în deplasare”, a declarat Corneliu Papură, antrenorul principal al formației Universitatea Craiova.
Până la confruntarea din Europa League cu azerii, oltenii vor da piept în Bănie în prima etapă a Ligii 1, ediția 2019-2020 cu Academica Clinceni, duminică de la ora 18.00, partida fiind în direct pe Digi Sport, Telekom Sport și Look.