Oliver Stan, teroristul cu bombă de la Universitatea din Iași, la un pas de libertate
În anul 2013, opinia publică era înmărmurită la aflarea informației halucinante că un individ își propusese să arunce în aer o sală de curs a Universității Tehnice din Iași în care se aflau 4 cadre didactice și 41 de studenți. În acele momente, studenții susțineau examenul de licență, iar Olivers Stan – purtând un rucsac – a amenințat că îi va arunca pe toți în aer.
Din fericire pentru toți cei prezenți, chiar dacă a încercat să își ducă la îndeplinire ”planul”, capsa detonatoare era folosită, iar obuzul respectiv nu a explodat. În fața anchetatorilor, Oliver Stan a oferit răspunsuri șocante, unul dintre acestea fiind că însuși Dumnezeu i-a ”poruncit” să comită ”atentatul”.
Ulterior, Oliver Stan a fost închis într-un stabiliment de specialitate, pentru a fi tratat medical. Acum, el a obținut un aviz pozitiv pentru… eliberare și a declarat – pentru spynews.ro – următoarele: “Am fost la comisie, iar doctorii au spus că pot pleca din spital, pentru că boala mea este în regresie. Am înţeles că sunt bolnav şi am promis că voi lua tratamentul atunci când voi pleca din spital. Am depus documentele la dosar şi sper ca instanţa să de aun verdict favorabil”.
Oliver Stan a mai fost internat de nouă ori în Spitalul de Psihiatrie
Oliver Stan a intrat, în anul 2013, într-o sală de curs a Facultăţii de Electonică şi Telecomunicaţii din cadrul Universităţii Tehnice din Iaşi, acolo unde unde se aflau patru cadre didactice şi 41 de studenţi care susţineau examenul de licenţă. Bărbatul, care avea în spate un rucsac, a început să strige că va detona o bombă, cerând să vină Poliţia. (CITEŞTE ŞI: Istoria celor mai sângeroase atentate teroriste din România! Ce crime abominabile au pătat istoria noastră!)
El avea un proiectil de război, de dimensiunea unui pet de 1,5 litri, în jurul căruia a improvizat un trepied cu un cui care să percuteze capsa proiectilului. De asemenea, Oliver Stan ar fi avut într-o geantă un bidon de cinci litri cu benzină. Bomba nu a explodat deoarece capsa nu a funcţionat. S-a produs însă o mică explozie la dispozitivul de declanşare. Înainte de acest atac, bărbatul mai fusese internat de nouă ori în Spitalul de Psihiatrie.