Olimpia Melinte, dezvăluiri despre momentele dificile de la prima naștere! „M-au făcut să nu-mi mai doresc încă un copil pentru foarte mult timp”

Publicat: 26/05/2021 | 12:28

Recent, Olimpia Melinte a devenit mămică pentru a doua orară. Actrița a vorbit despre experiențele prim care a trecut pe parcursul celor două sarcini și cât de diferite au fost. Vedeta a dezvăluit că la prima sarcină a trecut prin clipe de groază, ce au lăsat câteva urme.

Acum, Olimpia Melinte este o mămică fericită, însă a mărturisit că întreg procesul nu a fost ușor. În cazul primei nașteri, actrița a trecut prin câteva momente teribile ce au făcut-o să nu își mai dorească încă un copil pentru o lungă perioadă. (CITEȘTE ȘI: OLIMPIA MELINTE A NĂSCUT: “O IUBESC PÂNĂ LA LUNĂ ȘI ÎNAPOI”. ACTRIȚA DIN SERIALUL VLAD A PREZENTAT-O ÎNTREGII LUMI PE MICA EI PRINȚESĂ)

„Recunosc, la primul copil toate m-au luat pe nepregătite. Nașterea nu a fost deloc așa cum îmi imaginam eu că va fi, ci cu mari dureri și alte peripeții, ca să nu le zic traume, care mi-au dat bătăi de cap și m-au făcut să nu-mi mai doresc încă un copil pentru foarte mult timp. Poate că de-asta am și așteptat șase ani până la al doilea.

Aveam nevoie să mă vindec de toată durerea și frica pe care am trăit-o în acele ore petrecute în spital, când eram pe jumătate fără suflare și tot ce-mi doream să știu era că am un bebeluș sănătos și că o să reușesc să mă refac pentru a-i fi alături”, a mărturisit Olimpia Melinte pe blogul personal.

Olimpia Melinte, despre a doua naștere

Dacă prima dată experiența prin care a trecut a fost una marcantă, în ceea ce privește a doua naștere lucrurile au stat mult mai bine. La al doilea copil, actrița a fost pregătită pentru orice, iar lucrurile au mers cum nu se poate mai bine și temerile ei s-au spulberat.

„A venit și momentul epiduralei. Practic, de asta îmi era cel mai frică! La prima sarcină, anestezia nu a ținut și am simțit totul pe viu, cu multă durere și în același timp frustrare. Acum urma să se întâmple la fel? Doamna doctor Ani Rahimian a venit pregătită cu toate cele necesare.

Aveam deja contracții așa că toată procedura a durat un pic mai mult decât mă așteptam, dar totul a mers așa cum ne-am propus. La un moment dat, din senin parcă, am auzit vocea fetiței mele. A venit pe lume rapid și în cel mai firesc mod, apoi a fost preluată de neonatolog, verificată, a primit nota 10 și a ajuns direct în brațele mele. Cum mi-a auzit vocea, s-a liniștit. Am stat așa și ne-am privit minute în șir. Era calmă și blândă, s-a lipit de mine ca și cum și-ar fi găsit din nou locul”, a mai povestit Olimpia Melinte.

 

Sursa foto: Instagram