Oli, ademenit cu actiuni la Steaua!

De: Cancan
Publicat: 24/09/2009 | 00:00

MIZA. Cosmin Olaroiu este un tip realizat din punct de vedere financiar, iar reintoarcerea in Ghencea ar insemna o noua provocare Liviu Chirita Antrenorul care a dus gruparea ros-albastra in semifinalele Cupei UEFA este considerat de Gigi Becali cea mai buna solutie pentru a scoate clubul din haos. Pentru a-l atrage in Ghencea, patronul vrea sa-i propuna lui Olaroiu sa devina si actionar. In cel mai critic moment al domniei sale in Ghencea, Gigi Becali cauta variante pentru a-si repara imaginea total compromisa de scandalurile din ultima perioada. Daca solutia Mihai Stoichita pare a fi una de moment, latifundiarul din Pipera are deja un plan pentru a linisti cat de cat apele. Surse din apropierea lui Becali sustin ca acesta il tatoneaza prin intermediari pe Cosmin Olaroiu. Desi tehnicianul lui Al Saad are un salariu regesc in Qatar, se pare ca din punct de vedere profesional nu este pe deplin multumit de ceea ce a gasit acolo. Diferenta dintre echipa pe care o antreneaza si celelalte formatii este uriasa, lucru ilustrat si de primele doua meciuri disputate de echipa lui Oli in campionat: doua victorii si un golaveraj de 8-0. Un luptator prin excelenta, fostul antrenor al Stelei resimte lipsa competitiei, dar pe de alta parte are nevoie de un stimulent serios pentru a se intoarce in Ghencea. Si pentru acest lucru Gigi Becali are pregatita o oferta interesanta, intentionand sa-i ofere postul de manager general, dar si un procent important din actiunile pe care le detine la gruparea ros-albastra. Se pare ca Olaroiu ar fi cerut un timp de gandire, fiind incantat de ideea de a lucra cu multi jucatori tineri, iar mutarea are cele mai mari sanse sa se produca din iarna, cand tehnicianul va avea timp suficient la dispozitie pentru a-si impune strategia.