Olguţa Vasilescu, lovitură dură pentru pensionarii cei mai oropsiţi! Adio, pensii mărite!

De: Cancan
Publicat: 12/02/2018 | 11:44

Lia Olguţa Vasilescu a oferit detalii despre noua lege a pensiilor, aflată în stadiu de proiect: „În primul rând, vom scoate din rândul pensionarilor pe cei care nu au cotizat zece ani, nu au un stadiu minim de cotizaţie. Adică cei cu pensia minimă. Culmea este că aceştia i-au prins din urmă pe cei care au cotizat 15-20 de ani. Ei vor avea un statut de asistat social şi vor fi într-o legislaţie proprie. Pentru ei, anul acesta, de la 1 iulie, pensia creşte la 640 de lei, dar atenţie, nicio altă pensie din România, inclusiv pentru ceilalţi care au cotizat peste 10 ani nu va coborî sub acest cuantum de 640 de lei„, a spus ministrul Muncii.

Potrivit acesteia, creşterile de pensii se vor face numai pentru pensionarii din a doua categorie, în timp ce cei care au pensia minimă vor rămâne la mila statului: „Într-o parte vor rămâne pensionarii care vor creşte pe punctul de pensie prognozat să fie 1775 de lei până în anul 2020, iar în partea cealaltă nu se va mai creşte pe punctul de pensie, ci atunci când statul va considera că este necesar să mărească aceste indemnizaţii minime, vor fi făcute creşteri, dar clar nu în acelaşi ritm cu cei care au cotizat„.

Decizia PSD răstoarnă peste cap reforma realizată de guvernarea Boc în urmă cu peste 10 ani când toţi românii din agricultură, din vechile colective din perioada comunistă, care aveau pensii de câţiva lei au trecut la pensia minimă pe ţară.