Recent, CRBL (46 de ani) a decis să nu se mai ascundă și s-a afișat alături de noua lui iubită. Olga Guțanu, o tânără de 24 de ani din Republica Moldova, este cea care i-a adus zâmbetul pe buze la scurt timp după ce acesta a divorțat de Elena, mama fetiței sale. Sătulă de cei care o judecă pentru relația pe care o are cu CRBL, recent, aceasta le-a închis gura răutăcioșilor și a transmis un mesaj dur.
CRBL și Elena, cea care i-a fost alături în ultimii 16 ani și cu care are o fiică, au divorțat în vara acestui an. La câteva luni distanță, artistul și-a găsit rapid fericirea în brațele unei tinere de 24 de ani. Olga Guțanu este originară din Republica Moldova. Cu o carieră înfloritoare în modeling, mai tânăra iubită a lui CRBL a devenit și mai cunoscută datorită relației cu artistul. NU RATA: CRBL, ironizat de propria iubită. Postarea blondinei a stârnit un val de reacții: „Cu măgarul…”
După o perioadă în care a încercat să se ferească de lumina reflectoarelor, CRBL și Olga Guțanu și-au asumat public relația de iubire. La scurt timp, cei doi au devenit ținta prejudecăților celor din jur. Fanii i-au taxat dur, majoritate comentariilor negative având legătură cu diferența de vârstă de 22 de ani dintre cei doi.
„Este evident că și pe Olga o deranjează toate aceste lucruri, pentru că ea nu are în niciun caz experiența aceasta să înțeleagă lucrurile, are familie, are prieteni. Mulți dintre ei poate nu mă cunosc pe mine, pentru că sunt din Republica Moldova sau din alte locuri și atunci când vin informațiile așa, și denaturate, evident că se întâmplă niște lucruri”, declara CRBL, la Antena Stars.
Recent, Olga a postat un videoclip pe social media în care le închide gura celor care îi judecă relația de iubire cu artistul. Tânăra s-a filmat în timp ce cânta o melodie special ”Pentru cei care își dau cu părerea neîntrebați”. În ciuda tuturor răutăților, artistul și mai tânăra lui iubită continuă să se bucure de povestea lor de dragoste.
„Oamenii tot cataloghează diferența asta de vârstă și am tot citit comentarii. Există o limită cu care lumea este de acord. Diferența de vârstă ar putea fi 5 sau 7 ani. Dacă ai trecut peste, nu e bine. Nu înțeleg cine a spus asta. Este amuzant când văd cum alții își trăiesc viețile”, a spus CRBL, în cadrul emisiunii „La Măruță”.