Olandezul bănuit că ar fi omorât fetița de 11 ani din Dâmbovița s-a sinucis în Olanda, aruncându-se în fața unui camion au precizat, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul Poliției Române.
Surse din cadrul Poliției Române au precizat, pentru MEDIAFAX, că Johannes Visscher s-a sinucis în Olanda, informația fiind transmisă Poliției Române de autoritățile din acel stat.
Bărbatul s-ar fi aruncat în fața unui camion.
Principalul suspect în cazul crimei, olandezul Johannes Visscher, este urmărit penal pentru omor calificat, lipsire de libertate prin răpire și agresiune sexuală.
Cetățeanul olandez a ajuns în România miercuri. Fetița de 11 ani din localitatea Gura Suții, județul Dâmbovița, Mihaela Adriana Fieraru, a fost dată dispărută vineri, în condițiile în care nu a mai ajuns acasă de la școală. Ea a fost găsită moartă duminică, pe un câmp din comuna Produlești.