Ofiterul Tiberius Petre a murit incercand sa-i salveze pe americani

De: Cancan
Publicat: 04/04/2009 | 00:00

PIERDERE. Tibi Petre avea acasa o fetita de un an Vestea ca Tiberius Marcel Petre, militarul roman, a decedat ieri in Afganistan i-a socat pe toti locuitorii micului orasel Iernut, din Mures. Mama si sotia lui sunt in stare de soc si nimic nu le poate alina durerea. Ana Buta Tiberius Marcel Petre, de 33 de ani, a murit ieri dimineata in Afganistan intr-un schimb de focuri. Era un ofiter policalificat: scafandru, parasutist si alpinist. Facea parte din Batalionul 1 Forte pentru Operatii Speciale „Vulturii” din Tg. Mures, transformat in unitate speciala NATO in 17 octombrie 2006, cand presedintele Traian Basescu a inmanat drapelul de lupta acestei unitati. A murit pentru ca a intervenit sa-i salveze pe aliatii americani. Pentru Tibi a fost a doua misiune, dar ultima. A crescut alaturi de trei frati, intr-o familie modesta din Iernut. Tatal lor a murit in urma cu 15 ani si Tibi, fiind cel mai mare, a ramas sprijin pentru mama si fratii lui. S-a casatorit in urma cu doi ani si are o fetita. Presedintele a semnat ieri decretul privind conferirea post-mortem a Ordinului National „Steaua Romaniei” in grad de Cavaler, cu insemn de razboi, pentru Tibi. Trupul sau va ajunge in tara duminica.