Ofiţerii de la „Omoruri” anchetează MOARTEA SUSPECTĂ a fiului unui cârciumar milionar: „L-au drogat cu o substanţă necunoscută!”

De: Cancan
Publicat: 22/11/2016 | 00:08

Fost fotbalist la Dinamo 2 (într-o echipă în care a fost coechipier cu Alin Cocoş), Daniel Chiaţă a decedat, la mijlocul săptămânii trecute, la numai 29 de ani. Din informaţiile obţinute în exclusivitate de de reporterii CANCAN.ro, tragedia ar fi avut loc după ce ”Ghiaţă” (aşa cum era poreclit Daniel) ar fi combinat whisky cu un ”praf” dat de unul dintre finii răposatului Fane Spoitoru.

I s-a făcut rău deodată!

Povestea însă este mult mai încâlcită. Cu câteva ore înainte să moară, Daniel s-a certat cu soţia lui, Simona, cu care avea o fetiţă în vârstă de 1 an. Era o ceartă cum mai fuseseră şi altele între ei: îşi reproşau anumite lucruri, dar, de fiecare dată, treceau peste orgolii. În acea zi, tânărul de numai 29 de ani şi-a sunat un văr, căruia i s-a plâns că nu se mai înţelege cu Simona şi i-a cerut să-l primească la el ca să-şi descarce sufletul.

La 29 de ani, Daniel Chiaţă era extrem de cunoscut în lumea manelelor şi cea interlopă. El era prieten bun cu numeroşi lăutari, luptători şi personaje publice, precum Andrei ”Versace”

Ghiaţă” şi-a vizitat vărul, au băut amândoi whisky, iar de aici Daniel s-a dus la restaurant tradiţional românesc. A continuat să bea vin! Martorii noştri susţin că ar fi vorba de două sticle. Tot aici s-a întâlni şi cu prietenul său Elvis Lăutaru, zis Nini, fin al lui Fane Spoitoru, care avea program în restaurant. Acesta i-ar fi provocat şi o stare de rău urmată de deces, afirmă unele surse, iar teoria lor este acum verificată de către criminalişti.

Ce s-a întâmplat cu exactitate doar ofiţerii de la ”Omoruri” vor putea preciza la capătul unei anchete care se anunţă de lungă durată. Printre cunoscuţii lui ”Ghiaţă”, se vorbeşte însă că Nini i-ar fi plasat un ”praf” suspect, care, în combinaţie cu alcoolul, i-ar fi fost fatal lui Daniel. ”Nimeni nu ştie cert, dar băieţii zic prin oraş că Nini i-a dat o substanţă de la care i s-a făcut rău deodată”, au mărturisit sursele noastre.

Poliţiştii aşteaptă analizele toxicologice

Din acel moment, ”Ghiaţă” n-a mai trăit decât o oră, două. S-a întors la vărul său, care a alertat-o pe soţia lui Daniel. În prima fază, Simona a crezut că e vorba de o glumă, însă când a realizat că lucrurile se precipită s-a dus să-şi ajute soţul. ”L-a găsit pe Daniel căzut. Voma şi nu mai era coerent. Când l-a luat în braţe, el a privit-o pentru ultima oară şi…”, a mai declarat o persoană apropiată de familie lui ”Ghiaţă”. Din păcate, nu a mai durat mult şi inima lui Daniel a cedat.

Simona, soţia lui Dan ”Ghiaţă”, caută acum să afle adevărul despre moartea suspectă a acestuia

Pe 17 noiembrie, ofiţerii Serviciului Omoruri au deschis oficial un dosar cu privire la moartea suspectă a fostului fotbalist de la Dinamo şi au cerut de la IML să fie recoltate probe biologice. După necropsie, medicii au stabilit că moartea a survenit în urma unui stop cardiac şi, în plus, s-a constatat că bărbatul ingerase o substanţă care i-ar fi putut provoca decesul, însă rezultatul analizei toxicologice nu a identificat încă despre ce anume ar fi vorba. Deocamdată, în absenţa unor analize concrete care să arate dacă Daniel a fost sau nu intoxicat cu droguri sau altă substanţă, poliţiştii au efectuat primele audieri: membri ai familiei lui ”Ghiaţă” au povestit deja ce au ştiut.

Aceasta este ultima fotografie cu Dan în viaţă. Ea a fost făcută pe 12 noiembrie, chiar la ”Vero Bistro”, unul dintre restaurantele familiei Chiaţă

Tatăl său, implicat în faimosul dosar ”Ţigareta 2”

Printre cei care au dat declaraţii se află şi tatăl tânărului decedat, milionarul Marian Chiaţă, administrator al mai multor restaurante de lux din Bucureşti, între care şi restaurantul ”Voievodal” din Băneasa sau ”Vero Bistro” (locul unde Daniel a făcut şi ultima poză în viaţă!)

Tot de numele lui Marian Chiaţă se leagă şi celebrul local Black&White, frecventat, în perioada 1998 – 1999, de toată spuma lumii interlope, între care fraţii Sandu şi Marian Geamănu, Aurel Vip, Dănuţ Vancică, Fane Spoitoru, Sandu Hingheru, Oane al lui Ciucă, etc. Dar tatăl lui Daniel a devenit cunoscut publicului larg, la sfârşitul anilor 1990, când a fost condamnat la şase ani de închisoare în celebrul dosar Ţigareta 2.

Daniel Chiaţă devenise în 2015 tatăl unei fetiţe superbe

El a fost închis după ce a fost urmărit general şi capturat la ”Cota 1400” printr-o acţiune spectaculoasă a poliţiştilor. La 26 februarie 2001, Curtea Supremă de Justiţie condamna 15 inculpaţi din afacerea „Ţigareta 2„, printre care se afla şi Marian Chiaţă. Acesta a fost acuzat că a introdus în ţară 3.000 baxuri de ţigări „Assos„, prin eludarea controlului vamal şi a plăţii taxelor vamale. El mai fusese condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare şi în data de 7 mai 1998, de Tribunalul Giurgiu, pentru complicitate la contrabandă. Chiaţă ar fi fost atunci implicat, în 1995, în introducerea unei mari cantităţi de ţigări BT, prin prezentarea de documente false la PCTF Giurgiu.

(Adrian Nicolae; Andrei Dumitrescu)

sursa foto: facebook.com

This browser does not support the video element.