Ofițeri din Poliția Română, acuzați că au torturat un suspect! Ce au decis magistrații

Publicat: 01/06/2021 | 19:45

Poliția Română este, din nou, pusă sub acuzare! Unul dintre suspecții unui dosar de pedofilie i-a acuzat pe polițiștii care au făcut ancheta de turtură. Omului, deși era nevinovat, i s-ar fi zdrobit degetele în timpul anchetei. Cel puțin asta susține cel care la acea dată era suspect.

El a cerut o expertiză medico-legală, pentru a demonstra tortura la care a fost supus atât el, cât și ceilalți suspecți ai cazului de pedofilie. (CITEȘTE ȘI: REACȚIA POLIȚIEI DUPĂ CE FIUL CLEJANILOR A FOST PRINS DROGAT LA VOLAN. CE A INDICAT APARATUL DRUGTEST)

Concret, agenții brăileni sunt acuzați că au torturat un suspect arestat ilegal! Cătălin Cornel Drăgan şi Corin Mămăligeanu au fost arestaţi la finele anului 2019, fiind acuzați că au violat o fetiţă de zece ani pe care ar fi răpit-o de pe stradă. Doar că aveau să fie eliberați după trei luni, la cererea procurorilor, care au descoperit că nu erau ei autorii.

Cătălin Drăgan a reclamat atunci faptul că a fost torturat și s-a adresat instanței. Acum, dacă medicii legiști vor stabili că a fost maltratat de polițiști, se va ajunge la un nou dosar. Cu polițiști în boxa acuzaților, scrie spynews.ro.

Ofițeri din Poliția Română, acuzați că au torturat un suspect! Ce au decis magistrații

Abuz în serviciu și loviri sau alte violențe ar fi acuzațiile pentru care oamenii legi vor trebui să dea socoteală. „Admite cererea formulată de inculpatul Drăgan Cătălin Cornel prin apărător ales, av. Stoian Daniel. Dispune efectuarea unei expertize medico legale privind pe inculpatul Drăgan Cătălin Cornel cu obiectivele solicitate de inculpat, respectiv: – Să se stabilească dacă creşterea în volum şi opacitate a părţilor moi adiacente metacarpienelor I, II şi III drepte ale inculpatului Drăgan Cătălin Cornel şi evidenţiate în buletinul de analiză radiologică din 03.03.2020, se putea realiza în urma unor lovituri cu/şi de corp dus, sau alte tipuri de agresiuni fizice în perioada 24.11-26.11.2019 – Să se stabilească în funcţie de documentele medicale ulterioare datei de 24.11.2019 dacă inculpatul Drăgan Cătălin Cornel a suferit agresiuni fizice / psihice în perioada 24.11.2019-26.11.2019.

NU RATA: JADOR, OPRIT DE POLIȚIE CHIAR ÎN FAȚA SECȚIEI 1. CARE A FOST MOTIVUL AGENȚILOR

Expertiza se va realiza de către Serviciul de Medicină Legală Brăila. Contravaloarea expertizei va fi avansată din fondurile MJ. Prezenta încheiere de şedinţă la care se vor ataşa următoarele înscrisuri în copie: rechizitoriul nr. 6766/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, filele cu nr. 118-121, 124-127, 130-131, 135-155, 177-181, 215-218, 219-221, 224-228, 229-231, din vol 4, se vor înainta la Serviciul de Medicină Brăila, pentru a fi avute în vedere la efectuarea expertizei. Raportul de expertiză medico legală va fi înaintat la instanţă până la termenul din 14.06.2021. Pune în vedere inculpatului Drăgan cătălin Cornel să se prezinte la Serviciul de Medicină Legală Brăila pentru efectuarea expertizei. Prezenta încheiere se comunică inculpatului Drăgan Cătălin Cornel prin apărător ales, av. Stoian Daniel din cadrul Baroului Brăila”, a dispus instanța.

Sursa foto: pixabay.com

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult