OFICIAL. Gandul.ro rezultate spectaculoase de audiență în ultimul an!
Site-ul publicației online gandul.ro a înregistrat rezultate tot mai bune de la începutul anului 2020, ajungând, în luna august 2020, la peste 2,7 milioane de cititori unici.
Astfel, dacă în luna august a anului trecut, conform datelor SATI, pe site intrau 1.647.267 de cititori unici, care făceau 5.897.448 de afișări, în luna august a acestui an, pe site au intrat 2.707.639 de cititori unici și au făcut 17.397.418 de afișări. Timpul mediu petrecut de aceștia pe site a crescut, de asemenea, de la 03:49 minute la 06:12 minute, în medie.
În luna februarie a acestui an, site-ul și-a schimbat atât designul și platforma, cât și domeniul, trecând de la gandul.info la gandul.ro. Tot începând cu februarie echipa gandul.ro s-a mărit și s-a concentrat pe zona de content video, prin emisiunea Gândul LIVE cu Emma Zeicescu, difuzată în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 11.30.
Un alt nume care s-a alăturat echipei gandul.ro în acest an este cel al realizatorului de emisiuni radio și TV, Mihai Morar, care semnează un editorial săptămânal în acest site.
Directorul editorial al Grupului Gândul este jurnalistul Adrian Artene.
Site-urile gandul.ro, cancan.ro, prosport.ro, promotor.ro, csid.ro, descoperă.ro, go4it.ro, verdict.ro, ciao.ro și apropotv.ro, sunt parte a Grupului Gândul, care s-au situat pe locul 1 în topul afișărilor în luna august, cu 202.317.834 de afișări, depășind toate celelalte grupuri de presă. Brandul și site-ul Gândul au devenit parte a grupului de presă Gândul în luna noiembrie 2019. Grupul Gândul este singurul grup de presă din top 3 companii de presă online din România cu capital 100% românesc.
Echipa redacțională mulțumește tuturor cititorilor pentru încrederea acordată și îi așteaptă în fiecare zi pe site-urile și produsele video din cadrului Grupului Gândul.