Octavian Strunilă, dezvăluiri sincere din viaţa sa. Ce spune cunoscutul actor despre perioada în care a jucat în telenovele
Octavian Strunilă şi-a deschis sufletul şi a vorbit sincer despre viaţa sa. Cunoscutul actor a dat detalii mai puţin ştiute despre perioada în care a jucat în telenovele. Acesta recunoaşte că rolurile i-au schimbat viaţa în bine, dar apoi în rău.
Octavian Strunilă a jucat în foarte multe producții românești și, de fiecare dată, a cucerit publicul cu umorul lui. S-a remarcat în ”Inimă de țigan”, dar a apărut și în cadrul reality-show-ului ”Ferma vedetelor” de la PRO TV, ca prezentator și concurent. De asemenea, acesta a mai făcut parte din câteva proiecte de mare succes.
Recent, actorul a fost prezent la podcastul realizat de Cătălin Măruță, acolo unde a scos la iveală numeroase detalii mai puțin cunoscute din viața sa. Printre alte subiecte abordate, Octavian Strunilă a vorbit despre perioada în care a jucat în telenovele.
”Cheltuiala era numai pe mese, mare noroc că nu s-au prins drogurile de mine”
„Telenovelele mi-au schimbat viața în bine, apoi în rău. După ce s-au terminat telenovelele am căzut în cap! Să vedeți cum s-a schimbat viața mea! Mie nu-mi ajungeam banii de joi până joia viitoare, deși luam cinci salarii de ale lui maică-mea. Cheltuiala era numai pe mese, mare noroc că nu s-au prins drogurile de mine. Am pus ipotecă de gradul doi pe apartament la un moment dat, s-a tot adunat așa. Aveam un apartament cu două camere. A venit criza din 2009, s-au dus toate în jos, m-am trezit cu două camere în Vitan la o rată de 1200 de euro. M-am mutat la casă! Se auzea la radio că Strunilă e dat afară din casă!”, a dezvăluit Octavian Strunilă.
Mai mult, acesta a mărturisit că nu îi place să filmeze scene în care este dezbrăcat: ”Am o problemă să mă dezbrac! Nu sunt vreun Dorian Popa! Chiar nu-mi place să joc gol!… Primul rol a fost în ”Numai iubirea”, cu Oana Zăvoranu și Pepe. Am avut noroc să nu fiu frumos. Dacă ști frumos joci rol principal. Am jucat numai de ăștia mici, i-am luat la rând. Am ras tot! Până și în Lala Band am jucat un rol! Am avut momente de sex, dar nu am avut parte de el”.
Sursă foto: Arhivă Cancan