Românii stabiliți peste hotare se întorc acasă de sărbători, dar cei mulți dintre ei sunt nevaccinați, așa că vor intra în carantină. În weekend, aproximativ 16.000 de persoane au ajuns în România, iar Octavian Jurma trage un semnal de alarmă.
De sâmbătă până duminică, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări, au trecut peste 168 de mii de persoane, cu aproximativ 48.500 de mijloace de transport, potrivit Poliției de Frontieră. În contextul apariției noii variante a coronavirusului, Octavian Jurma condamnă autoritățile române care au scăzut numărul de teste și nu au acordat interes celor cu suspiciune mare de Omicron.
”Stupefiant! Omicron a devenit dominantă în SUA cu 73% din cazurile secvențiate în doar 3 săptămâni. Vorbim de o țară cât un continent, nu de o țară cât un stat de la ei… E practic exclus că Omicron să se comporte atât de diferit în România față de restul țărilor din emisfera nordică, deci diferența poate fi atribuită interferenței politice. Această intereferență s-a văzut atât din scăderea cu 100% că numărului de secvențieri în doar 2 săptămâni (când orice țară normală ar fi revenit măcar la capacitatea maximă), cât și din lipsa de interes în raportările SGTF (S-gene target failure, adică testele RT-PCR cu suspiciune mare de Omicron).
Dar să vedem dacă raportul VOC din această săptămână ne rezervă suprize, sau confirmă că în România varianta Omicron merge cu frână de mâna trasă că să nu tulbure relaxarea de sărbători. Chiar și în acest ritm pe jumătate față de restul lumii, Omicron va fi dominantă săptămâna viitoare, cum nu se poate mai prost pentru noi. Sunt 0 (zero) șanse că Omicon să nu se răspândească fulgerător prin zecile de mii de evenimente cu potențial de super-spreader care vor avea loc în perioada asta… Ce urmează poate fi anticipat cu ușurință din atitudinea de la vama a compatrioților noștri. Aceștia vin din țări cu restricții mult mai mari decât în România, dar acolo nici nu le-ar trece prin cap să amenințe autoritățile că nu au nici o intenție să respecte carantină dacă li s-a impus. Dar asta este anarhia sanitară, reguli pe cere nu le respectă nimeni, într-o țară în care fiecare trăiește după legea lui în pandemie”, a spus Octavian Jurma.
Noua variantă a coronavirusului, Omicron, este mult mai contagioasă iar Organizația Mondială a Sănătății trage un semnal de alarmă. Există anumite simptome specifice la care populația trebuie să fie atentă.
Simptomele noii variante au fost descrise ca fiind ”extrem de ușoare” de către medicii din Africa de Sud, care au depistat pentru prima oară Omicron. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani. Însă… persoanele vârstnice pot avea simptome mult mai severe. (CITEȘTE ȘI: CE SPUNE VALERIU GHEORGHIȚĂ DESPRE VARIANTA OMICRON A CORONAVIRUSULUI: ”SUNT INDICII CĂ ESTE O VARIANTĂ DE SCĂPARE DE PROTECȚIA ANTICORPILOR”)
Oboseala și epuizarea sunt doar câteva dintre simptomele specifice noii variante a coronavirusului. Însă simptomul comun pe care îl au persoanele infectate cu Omicron este durerea în gât, urmat de congestie nazală, tuse uscată şi mialgie care se manifestă prin dureri lombare.