Octavian Jurma, avertisment pentru români: ”Este destul de sigur că pragul de 10.000 de cazuri va fi atins”

Publicat: 15/07/2022 | 11:42

Pandemia de coronavirus este departe de a se fi terminat, iar valul șase vine peste România cu o viteză amețitoare. Cercetătorul Octavian Jurma lansează un avertisment pentru români, acesta susținând că fie ”vârful de 10,000 de cazuri va fi atins la finalul lunii iulie, fie că la mijlocul lunii august vârful va fi la peste 20,000 de cazuri pe zi”, astfel că populația trebuie să aibă grijă și să se protejeze.

”Al treilea raport zilnic oferă deja un pattern familiar raportărilor din România, cu vârful săptămânal marți și valori în jurul mediei săptămânale până duminică. Acest lucru ne permite sa estimăm destul de precis ziua în care vor fi atinse oficial anumite valori.
Așa cum se vede și din tabelul cu prognoza simplă, chiar daca acest ritm de creștere începe să scadă progresiv de la 100% spre 50% pe săptămână, pragul de 10,000 de cazuri pe zi va fi depășit marți, 26 iulie 2022.

  Aceasta înseamnă fie că vârful de 10,000 de cazuri va fi atins la finalul lunii iulie, fie că la mijlocul lunii august vârful va fi la peste 20,000 de cazuri pe zi”, a scris cercetătorul pe pagina sa de Facebook.

”Este destul de sigur că pragul de 10.000 de cazuri va fi atins”

”Este destul de sigur că pragul de 10,000 de cazuri va fi atins. Nu este însă clar ce urmează după. Avem doua scenarii posibile:

1. un platou înalt în luna august, așa cum s-a întâmplat în 2020 după suspendarea legii carantinei
2. o fază descendentă de scurtă durată.

În ambele scenarii reluarea creșterii pe fondul lipsei complete de măsuri de prevenție în școlii este foarte probabilă, alimentată și de importul noilor variante la revenirea din vacantele din străinătate.  

Impresia inițială este că severitatea BA5 în România este ușor mai ridicată decât a Omicron-BA1 dar mai scăzută decât Delta ceea ce înseamnă ca impactul va depinde mai degrabă de durata valului 6 decât de virulenta BA5. Acest profil era așteptat și în urma studiilor teoretice și de laborator ale BA5.”, a mai spus Octavian Jurma.

”Ar fi însă prudent să sperăm la ce este mai bine dar sa ne pregătim pentru ce este mai rău”

”Ce mă îngrijorează este creșterea cu 106% a deceselor săptămâna trecută, precum și faptul că deja media deceselor din aceasta săptămână este cu 25% mai mare decât cea de săptămâna trecută. Creșteri săptămânale cu 100% a deceselor am avut doar în valul 4-Delta. Maximul din valul 5-Omicron a fost de 50.6%.

CITEȘTE ȘI: OMENIREA TREBUIE SĂ SE PREGĂTEASCĂ DE O NOUĂ PANDEMIE!? BILL GATES: ”S-AR PUTEA NAȘTE DINTR-UN VIRUS PE CARE ÎL CUNOAȘTEM DEJA”

Daca ajustăm creșterea deceselor la creșterea numărului de cazuri, varianta Omicron-BA5 pare să fie cam la 50% din virulenta Delta. Să sperăm însă că acest raport va scădea în săptămânile următoare pentru că dacă vom avea de 2x mai multe cazuri decât în valul 4-Delta atunci există riscul să avem același număr de decese.  Acestea sunt doar speculații teoretice în acest moment.

Există motive să sperăm că valul BA5 va fi mai apropiat de valul 5 decât de valul 4 ca impact. Ar fi însă prudent să sperăm la ce este mai bine dar sa ne pregătim pentru ce este mai rău, mai ales ca avem semne că poate fi mai rău. În felul acesta valul 6 nu ne va lua din nou prin surprindere”, scrie cercetătorul Octavian Jurma pe o rețea socială.

VEZI: OMS TRAGE UN SEMNAL DE ALARMĂ. MOTIVUL PENTRU CARE OMENIREA SE VA CONFRUNTA CU MAI MULTE EPIDEMII ÎN VIITORUL APROPIAT