Octavian Jurma, avertisment dur: ”Tulpina Delta nu este doar mai infecţioasă, este si mai periculoasa decât Alpha si tulpinile precedente”
Epidemiologul Octavian Jurma a afirmat într-o postare pe Facebook că tulpina Delta este extrem de periculoasă, mai ales că în ultimele zile numărul de cazuri de noi îmbolnăviri din România a crescut vertiginos.
”De ce bat câmpii cu vaccinarea tinerilor și copiilor peste 12 ani? De ce insist să se dea drumul liber la a 3-a doză de vaccin și la rapelul heterolog (rapel cu alt vaccin decât prima doză)? Pentru că tulpină Delta nu este doar mai infecțioasă, este și mai periculoasă decât Alpha și tulpinile precedente”, a scris medicul pe pagina sa de socializare.
”Având în vedere că mai avem o luna până la deschiderea școlilor încă mai putem decide să ne protejăm, familia și copiii prin vaccinare. O campanie adresată părinților și elevilor poate face o diferența, pentru că părinții sunt printre puținii adulți care mai sunt preocupați de pandemie și vaccinare înainte de deschiderea școlilor”, a mai afirmat acesta.
”Vaccinul nu ne face invulerabili la infecția cu varianta Delta și boală COVID-19, însă ne ferește să ajungem în spital sau cimitir”
Un motiv important să te vaccinezi este și faptul că la noi gravitatea pandemiei este deliberat subestimată atât de autoritățile locale cât și de cele centrale. Un alt indicator foarte important care nu se raportează deliberat în România este numărul de noi internări la terapie intensivă. Dintre indicatorii secundari importanți doar numărul de noi decese se raportează în România, dar și acest indicator a fost grav denaturat în valul 2 fără consecințe juridice sau administrative.
Cu alte cuvinte imaginea publică a pandemiei din România depinde excusiv de interpretarea subiectivă a celor care ne conduc a unor date la care noi nu avem acces. Consecință este că la noi datele oficiale au o tendința să urmeze discursul politic și nu invers. Adevărul este că Valul 4-Delta a sosit deja în România și crește vertiginos de 4 săptămâni.
Negationistii au dreptate când spun că într-o furtună te poți îneca și cu colac de salvare și fără. Dar de aici și până la a spune că e totuna dacă ai sau nu colac de salvare în plin val e cale lungă și tu decizi dacă merită riscul în raport cu deranjul. Vaccinul nu ne face invulerabili la infecția cu varianta Delta și boală COVID-19, însă ne ferește să ajungem în spital sau cimitir”, a mai spus Octavian Jurma.
Sursa foto: Facebook