Ochirosii: „Cel mai frumos cadou de ziua mea ar fi o victorie in fata Stelei „
„Nu am nimic de demonstrat nimanui. Eu vreau doar sa-mi fac cat mai bine treaba si sa obtinem victoria sau macar un rezultat de egalitate. Acesta ar fi cel mai frumos cadou de ziua mea. Vom fi foarte motivati, ne vom bate pentru fiecare minge si speram ca la final sa obtinem un rezultat pozitiv. Nu simt nicio presiune suplimentara si vreau sa pot sa-mi fac echipa fericita”, a declarat Razvan Ochirosii, fotbalist care a venit in aceasta iarna la Otelul la schimb cu bulgarul Jelev.
La randul sau, Dorinel Munteanu, antrenorul echipei Otelul Galati, spune ca elevul sau nu are de luat nicio revansa fata de nimeni. „Razvan e jucatorul Otelului si trebuie sa-si faca bine treaba la Galati. Nu cred ca in meciul cu Steaua presiunea asupra lui ar fi foarte mare, asta bineinteles in cazul in care va juca”, a spus Dorinel Munteanu.
Partida dintre Steaua si Otelul Galati, contand pentru etapa a XXI-a Ligii I, se va disputa vineri de la ora 20.30, informeaza Mediafax.