Oceane Dodin, după ce a fost elimimată de Simona Halep: „Sincer, sunt dezgustată de tenis!”
Oceane Dodin, jucătoare pe care Simona Halep a învins-o în turul al doilea de la Miami, a fost foarte dură cu ea însăşi după eşecul suferit. Ea a declarat că serviciul slab a împiedicat-o să obţină o victorie de care avea mare nevoie.
Întrebată cu ce va rămâne după partida de doi, Dodin a răspuns: „Cu lucrurile negative. Ies dintr-o perioadă dificilă şi aş fi avut nevoie să câştig un meci ca acesta pentru a-mi reveni. Este multă decepţie. M-am luptat cu serviciul meu de rahat (n.r. – 16 duble greşeli), dar asta nu este suficient împotriva jucătoarelor de acest nivel. Sincer, sunt dezgustată de tenis. Aş fi preferat să iau două «bule» (n.r. – 0-6, 0-6). Nu pot să zic nici că mi-a fost frică să câştig. Dar acest serviciu catastrofal m-a costat victoria. Şi nu ştiu de ce m-a părăsit. Tatăl meu (n.r. – şi antrenorul, Fred) este foarte mulţumit de meciul meu. E «cool», zâmbeşte, râde, e pozitiv. Pe mine, toate astea mă degustă”.
Aceasta a recunoscut că e cu moralul la pământ. „De furie, am dat cu telefonul de perete. Serviciul meu m-a pus la pământ şi îl învinovăţesc pentru asta. Nu i-am cerut aşi, voiam doar să nu fac duble. Dar nu am putut, a fost mai puternic decât mine”, a mai spus Dodin, care, în final, a devenit un pic mai optimistă: „Mă las de tenis (n.r. – râzând). I-am spus tatălui meu să mă scoată de la toate turneele la care sunt înscrisă. Serios, privind înapoi, cred că voi mulţumită de acest turneu. Am jucat meciuri de trei seturi, am văzut că nu sunt la pământ din puncte de vedere al tenisului. Dar, pentru moment, asta e tot ce pot spune pozitiv”.
De menţionat că Oceane Dodin (21 ani, locul 98 WTA) a participat la acest turneu din postura de lucky loser.
Jucătoarea română Simona Halep, numărul unu mondial, s-a calificat în turul al treilea al turneului WTA de la Miami, dotat cu premii totale de 7.972.535 dolari, învingând-o în trei seturi, 3-6, 6-3, 7-5, pe franţuzoaica Oceane Dodin.