Tarat prin tribunale de fosta sotie si "vanat" de executorii judecatoresti pentru datoriile astronomice de peste 100 de milioane de dolari si 10 milioane de franci elvetieni din cazul "Dacia Felix", Sever Muresan a fost declarat persona non grata la el in bloc, fiindca a acumulat restante uriase la intretinere.
In urma cu doar cateva zile, asociatia de proprietari care administreaza imobilul in care omul de afaceri Sever Muresan detine trei apartamente de lux, a castigat procesul intentat impotriva acestuia. Marul discordiei – datoriile uriase la intretinere, de 11.637 de lei pentru unul dintre apartamente, 2.567 de lei pentru cel de-al doilea si 2.152 de lei pentru a treia locuinta detinuta in imobilul de pe bulevardul Unirii din Capitala. Administratorul blocului sustine ca a incercat in repetate randuri sa recupereze banii de la afacerist, pe cale amiabila, dar ca rugamintile lui nu au fost luate in seama de locatarul rau platnic. Astfel, s-a vazut nevoit sa-l actioneze in instanta. Pe 13 ianuarie, Judecatoria Sectorului 5 a dat castig de cauza asociatiei de proprietari si l-a somat pe omul de afaceri sa-si achite datoriile, insa sentinta poate fi atacata cu recurs, in termen de 15 zile. Contactat ieri de reporterii CANCAN, Sever Muresan a refuzat categoric sa discute despre „razboiul” pe care i l-a declarat asociatia de proprietari. „Nu am ce sa comentez. Este strict treaba mea…”, a spus sec afaceristul. Datorii de 100 de milioane $ CANCAN a dezvaluit recent ca Sever Muresan a fost dat in judecata de fosta sotie, frantuzoaica Catherine Elisabeth Rat, care a cerut impartirea bunurilor comune. In ultimii ani, Muresan a avut parte de mai multe procese si nu doar civile. El a fost trimis in judecata in dosarul „Dacia Felix”, fiind acuzat de procurori de inselaciune, gestiune frauduloasa si abuz in serviciu, potrivit Mediafax. Dupa un proces lung, judecatorii l-au achitat de raspundere penala si au decis ca Muresan sa plateasca despagubiri de peste 100 de milioane de dolari si 10 milioane de franci elvetieni in cazul „Dacia Felix”.