Obiectul ciudat pe care Gina Pistol îl pune lângă ringul de dans, la nunta cu Smiley. E premieră pentru o mireasă

Publicat: 26/05/2023 | 14:51

Gina Pistol și Smiley se vor căsători sâmbătă, 27 mai, după mai bine de șase ani de relație. Pregătirile pentru marele eveniment sunt pe ultima sută de metri, iar vedeta de la Antena 1 a făcut, recent, câteva dezvăluiri neașteptate. Iată ce a pregătit viitoarea mireasă pentru invitați.

Gina Pistol este foarte activă pe rețelele de socializare, deși mai sunt doar câteva zile până la nuntă. Blondina îi ține la curent fanii în privința ultimelor detalii pentru ziua cea mare, acesta fiind, de altfel, subiectul principal pe care îl abordează, în ultima perioadă.

CITEȘTE ȘI: CHINUL PRIN CARE TRECE GINA PISTOL ÎNAINTE DE NUNTA CU SMILEY: „ÎMI VINE SĂ MĂ DAU CU CAPUL DE MAȘINĂ”

Pe pagina sa de Instagram, vedeta a declarat că va avea la nunta sa un obiect neobișnuit, dar, de mare ajutor pentru toate invitatele sale. Mai exact, doamnele și domnișoarele, care vor obosi dansând pe tocuri, vor putea să își schimbe pantofii cu balerini.

„Pui cutia cu balerini lângă ringul de dans și cine simte că nu mai poate dansa pe tocuri, poate să-și ia balerinii și continuă petrecerea. În cazul în care obosesc… Sunt trei mărimi, small, medium și large”a spus Gina Pistol pe Story.

Gina Pistol are grijă de invitații săi

Vedeta de la Antena 1 a dorit ca invitaților ei să nu le lipsească nimic nici a doua zi după petrecere. Viitoarea soție a lui Smiley este conștientă că oamenii se vor distra, poate unii mai mult decât alții, iar după petrecere se vor confrunta cu dureri de cap sau cu stări de rău. Din acest motiv, Gina a mers la farmacie pentru a cumpăra pastile efervescente, cu scopul de a ameliora aceste simptome.

„Trebuie să merg la farmacie să cumpăr niște pastile efervescente, pe care le iei a doua zi după petrecere, ca să nu-ți fie rău. Rău oricum îți va fi, dar nu rău groaznic. Presimt că o să împart pastile și în stânga, și în dreapta, ca să nu le fie oamenilor rău”a mai spus vedeta. Înainte de asta, Gina Pistol s-a aprovizionat și cu foarte multe cutii cu plasturi.

Smiley și Gina și-au dorit o nuntă simplă

Smiley și Gina Pistol și-au dorit mereu să aibă o nuntă simplă. Cântărețul și blondina se vor căsători la Palatul Snagov, acolo unde cei doi, dar și invitații lor se vor bucura de un peisaj de vis. Petrecerea va fi una liniștită, departe de ochii curioșilor. Șeful complexului din Snagov a făcut, recent, câteva declarații despre organizarea marelui eveniment.

„Au mers pe simplu, clasic, dar de efect. Mesele vor fi alb cu crem și aranjamente florale. Aranjamentele florale vor veni din altă parte. Candy-barul va fi venit din afară, iar băuturile la fel”, a mai declarat acesta, potrivit fanatik.

Hermina Hagianu
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CANCAN.RO, site ce face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune ... citește mai mult